Mongolia și Siberia, la -25 de grade. Pe o motocicletă de 75 de ani

Eric Dumas tocmai s-a întors dintr-o aventură de 23.000 de km pe ruta Franța-Mongolia. Până aici, nimic prea neobișnuit… Dar fă asta pe un BMW R 12 din 1939, iarna, și cazează-te doar la cort.

Eric Dumas a părăsit Franța pe 25 ianuarie, iar în ataș l-a pus pe prietenul său, Francois Thomas. Au trecut prin Italia, Slovenia, Croația, Serbia și România, pentru ca mai apoi să ajungă în Ucraina, iar după aceea în Rusia. Prima destinație era lacul Baikal din sud-estul Siberiei. Aventurierii au ajuns în Irkutsk pe 11 martie, cu patru zile mai devreme față de program. Făcuseră 9.500 de km în 46 de zile.

Deși era iarnă, cei doi au ales să doarmă la cort sau să-și găsească adăpost în tot felul de locuri, de la garaje și grajduri, până la stațiile de autobuz. În orice caz, nu la hotel.

Cam așa arăta o noapte de cazare

„Purtam lână ca prim strat, apoi o haină foarte bună de iarnă și, peste, o geacă moto impermeabilă pe care o am de mai bine de 15 ani. Eric nu purta cine știe ce echipament special, dar el este un dur“, povestește pasagerul Francois pentru site-ul oficial BMW Motorrad. Pentru el, acesta avea să fie ultimul punct al expediției. Îl aștepta un avion care să-l ducă înapoi în Franța, iar locul urma să-I fie luat de Sabine, fiica lui Eric.

După câteva ture pe gheața lacului Baikal, cei doi – tată și fiică – aveau să coboare spre Ulaanbaatar, capitala Mongoliei, iar de acolo să treacă prin deșertul Gobi. După o lună, locul lui Sabine avea să fie luat de alt pasager, pentru un drum prin Câmpiile Siberiene de Vest și Novosibirsk, unul din orașele cu cele mai mici temperaturi de pe pământ. Eric avea să rămână, apoi, singur, pentru ultima tură a călătoriei.

Asta se întâmpla acum câteva luni. La data redactării acestui material, Eric Dumas e acasă, în orașul Thiers in Auvergne, din Franța. Stă, probabil, într-un fotoliu, sau meșterește la bătrânul BMW și își povestește aventura.

„De ce n-ai mers în Siberia și Mongolia când era mai cald?“, întreabă reporterul BMW Motorrad.

„Am fost în Siberia în vara lui 2003 pe un R12, între Novosibirsk și Moscova, când mă întorceam din Kazahstan. În afară de faptul că iarna nu sunt țânțari, eram curios să văd cum voi rezista la acele temperaturi extrem de scăzute. De asemenea, încearcă tu să mergi pe Baikal vara…“, spune aventurierul.

Dintre toate țările, cel mai mult i-a plăcut Mongolia, dar asta deoarece a visat dintotdeauna să ajungă acolo. „Nu doar pentru cultura uimitoare, dar și pentru teritoriile unde nu există viață. Sunt destul de puține drumuri, uneori doar poteci pe care nu poți merge, fără niciun semn. GPS-ul nu funcționează acolo, așadar am fost nevoiți să ne orientăm folosind busola și poziția soarelui. Asta da, aventură“, povestește Eric Dumas în același interviu.

„Am ajuns la temperaturi de -38 de grade, în Sim, Rusia. În aceste condiții, bătrâna motocicletă, a dat de greu. Atât accelerația cât și ambreiajul înghețau și, pur și simplu, nu puteau lucra. Temperatura minima de funcționare era de -25 de grade. Când cobora sub acest prag, era o provocare“.

Motocicleta de 750 cmc și 18 cai putere, era, când a ajuns pe mâna lui Eric, doar un cadru ruginit și câteva piese aruncate într-o cutie. Au urmat doi ani de muncă pentru ca BMW-ul din 1939 să fie gata de drum. Iar de atunci, l-a purtat peste tot în lume. Prin locuri ca Drumul Mătăsii, India, America de Sud și Africa de Nord.

„Motocicleta asta a jucat un mare rol în toate momentele importante din viața mea. Am împărtășit clipe de neuitat împreună și sunt uimit că încă mă poartă în locuri minunate și-mi oferă ocazia să cunosc oameni deosebiți. O motocicletă este cel mai bun pașaport pentru a trece o granițe și pentru depăși orice obstacole de limbă“, crede Eric.

Deși partener de nădejde, baba trebuie îngrijită bine ca să meargă.

Cei mai amabili oameni? „Fără nicio îndoială, Ucrainienii și Rușii“, povestește francezul. „Știu, pare o nebunie, având în vedere situația politică din acest moment“.

Unul dintre momentele care-i va rămâne viu în fața ochilor este călătoria pe gheața lacului Baikal. „A fost, pur și simplu, ca un vis, după atâția ani de planuri. Am trăit o emoție care aproape a făcut să-mi dea lacrimile pe obrajii înghețați. Să simți cum se așează roțile pe bucata imensă de gheață a fost ireal, exact așa cum am visat“.

Cei mai amabili au fost oamenii din Ucraina și Rusia.

Călătorie de vis pe lacul Baikal