Plănuiești o aventură? Nu-i nevoie să bați 5.000 de km spre Est. Vecinii noștri au o mulțime de drumuri pe care să-ți petreci vara. Este combinația perfectă între siguranță și aventură. Fără riscuri mari și, tototadă, fără civilizație occidentală.
Înconjurată de mări, asezonată cu munți și înmiresmată cu păduri de pin. Zona balcanilor este una dintre cele mai frumoase din Europa când vine vobra de trasee moto.
I-am rugat pe prietenii de la Ride in Romania – o companie specializată în organizarea de ture moto în Estul Europei – să ne spună care sunt cele mai frumoase rute moto din Balcani. Iată lista.
Sarande (Albania) – Vlore (Albania): Drumul de coastă SH8
Ai la dispoziție 70 de km de drum virajat, cu marea Ionică într-o parte și munții în alta. Ruinele orașului antic Butrint (Unesco World Heritage Site) se află în apropiere.
Vladimir (Muntenegru) – Budva (Muntenegru): P16 și M2
Dacă vrei un drum fără trafic, acesta e. Ruta porește cu o șosea îngustă din Vladimir – un sat din Muntenegru. Treci apoi prin câteva cătune și ajungi pe malul lacului Skadar (vezi foto de mai jos).
Traseul continuă, apoi, pe M2 – un drum virajat care trece munții și ajunge pe coasta Adriaticii. Ai 70 de km de briză mediteraneană și un tablou superb în fața ochilor.
Zlatibor (Serbia) – Visegrad (Bosnia Herzegovina) – Lacul Pivsko (Muntenegru) – Parcul Național Zabljak (Muntenegru): E751 – M5 – M18 – E762 – P14
Este un drum virajat de 220 km ce traversează munții și te duce prin trei țări: Serbia, Bosnia și Muntenegru.
Șoseaua ajunge pe maulul lacului Pivsko, apoi în faimosul Parc Național Durmitor. Intrarea în Durmitor se face pintr-o șosea îngustă cu multe tuneluri. Bosnia și Muntenegru sunt despărțite de un pod de lemn care trece peste râul Tara.
În apropiere se află și podul Mehmed Pasa Sokolovic – UNESCO World Heritage.
Cetinje (Muntenegru) – Kotor (Muntenegru): P1
Este supranumit “Stelvio al Muntenegrului” – o adevărată provocare pentru orice motociclist. Nu mergi niciodată mai mult de 1 km în linie dreaptă.
Șoseaua pornește din Cetinije – vechea Capitală a Regatului Muntenegru, traversează Parcul Național Lovcen și se oprește deasupra golfului Kotor. La final, vei avea o panoramă superbă la picioarele tale.
Sarajevo (Bosnia) – Zvornik (Bosnia): M19
Este un alt drum fără trafic din Balcani. Mai mult, asfaltul este impecabil, așadar te poți seta pe modul sport și te poți distra în voie. Vei merge pe malul râului Drina, granița naturală dintre Serbia și Bosnia.
Foto principală – Durmitor National Park – Julien Duval
3 Comments
Articolul asta este extrem de binevenit. In vara vreau sa fac cu sotia o excursie in Balcani si chiar cautam recomandari de trasee.
Ma bucur s-aud c-am fost de ajutor. 🙂 Calatorie frumoasa.
Sumtem si noi in planificare cu prietenii. Acest articol a venit la momentul potrivit. Ceva despre calitatea asfaltului pe aceste trasee si atitudinea politiei fata de noi cum pot afla?