De veghe-n lanul de hașiș

La fiecare trei minute, un băiat șâșâia printre dinți: “hașiș, my friend”. “Suntem musulmani, nu bem alcool, dar fumăm în fiecare zi”. 

De la Tarifa la Tangier am făcut mai puțin de o oră. După niște formalități vamale relativ rapide pentru o țară non-europeană, iată-ne ajunși în Africa. Străzile din Tangier, orașul-port de la intrarea în Maroc sunt patinoar chiar și când sunt uscate. A trebuit să-mi adaptez stilul de pilotaj, ca și când aș fi fost pe ploaie.

Orașul albastru 

N-am oprit la Tangier și am mers direct spre Chefchauen, așa-numitul oraș albastru. Prima seara în Maroc am petrecut-o la un hotel cam vechi, aflat pe un deal deasupra orașului de 42.000 de locuitori.

Chefchauen se află la poalele unui munte și a fost fondat în 1471 cu rol de fortăreață, pentru a face față incursiunilor portugheze în Maorc. Din 1920 până în 1956, Chefchauen a fost sub controlul spaniolilor. Acum este recunoscut pentru zidurile vopsite în albastru.

Am ieșit seara în centrul orașului și am făcut cunoștință, pentru prima oară, cu negustorii marocani și cu viața din Medina (orașul vechi). La fiecare cinci minute, cineva ne trăgea de mână să ne vândă hașiș.

Ne aflam în acea zonă de la piciorul munților Atlas unde se găsesc cele mai multe culturi de hașiș. Iar când vine vorba de acest sport, Marocanii sunt campioni. Erau lideri mondiali în producția de hașiș până să fie detronați de Afganistan, iar în 2003 70% din consumul de hașiș din Europa se datora Marocului.

Am luat cina pe o terasă aflată pe acoperișul unei clădiri, de unde se vedea bine orașul, iar a doua zi am plecat din Chefchauen optimiști. Chiar dacă nu ne-a impresionat, a fost ceva plăcut acolo – nu, n-am fumat nimic.

Drumul ce a urmat- un adevărat deliciu. Coboram spre Fes – Mecca Maghrebului. Imi amintesc și acum ceața de dimineață și felul în care încep să arate copacii odată ce-ai trecut în Africa. Prin cască mi se învârt o mulțime de gânduri: dacă aici e așa, oare cum o fi la sud de Sahara. Cât mi-ar lua să traversez Africa, de la Nord la Sud? Pe unde aș putea trece? Aș avea timp, aș avea bani?

Cea mai bună cafea, la marginea drumului

Ne oprim într-un sat mai mare, un fel de Fierbinți-Târg, unde tragem la o cafea, pe marginea drumului. Fac băieții ăia din Maroc niște cafele… Orice cârciumă prăfuită are un espressor bun și boabe de calitate. Să te duci la orice cafenea din București și nu vei găsi acel espresso. Trebuie doar să vezi caimacul ca să-ți dai seama că-i licoare de calitate. La dughenele de pe marginea drumului din Maroc am băut unele dintre cele mai bune cafele gustate vreodată.

După pauza de cafea, ne vine, evident, foame. Oprim la o bombă dintre localități, ce oferă servicii complete: spălătorie auto, restaurant, butelii. Dar așa bombă cum e, are o cameră frigorifică impecabilă și ne oferă cel mai bun prânz din Maroc: Tajine și kebab la grill. Evident, băiatul care îndeplinește rolul de ospătar, șef de restaurant și coordonator de spălătorie încearcă să ne vândă ceva hașiș. Îl întrebăm de bere. “Suntem musulmani, nu bem alcool, dar fumăm în fiecare zi”.

Ionuț este responsabil cu CTC-ul. Dacă e cineva în care să am încredere la mâncare, atunci pe el mă bazez.

Cel mai bun Kebab

Fes – Mecca Vestului

Seara ajungem in Fes. Al doilea oraș ca mărime din Maroc și un centru cultural important. Universitatea Al Quaraouiyine, fondată în 859, este cea mai veche universitate din lume, iar orașul a fost numit “Mecca din Vest” sau “Atena Africii”.

Suntem cazați intr-o vilă tradițională Marocană, recondiționată impecabil, cel mai frumos “hotel” unde aveam să stăm. Un ghid ne prezintă orașul, meșteșugarii și cumpărăm câteva pânze.

Hotelul

Medina este un labirint ce pare că nu se sfârșește, iar fiecare alee are meșteșugarii ei. E o atmosferă ce nu pare alterată de turismul în masă și nimeni nu ne trage de mânecă să cumpărăm ceva.

Mă simt ca într-un oraș din regatul lui Daenerys Targaryen din Game of Thrones. La un moment dat, ne întâlnim cu un cal ce vine de pe contrasens. Aleea dintre ziduri este atât de îngustă că trebuie să-i facem loc.

Seara se termină cu o nouă porție de Tajine. Dacă plănuiești s-ajungi în Maroc, trebuie să ții minte acest cuvânt. Tajine-ul este felul de mâncare tradițional al Marocanilor, iar numele-i provinde de la vasul de lut din în care se prepară. Ai, practic, un vas în formă conică unde se pun laolaltă carnea, legumele și mirodeniile.

Cu un Tajine și o sticlă de vin, putem spune c-am încheiat o nouă zi bună în Maroc. Iar asta nu-i nimic. Pentru că de dimineață urmează să plecăm spre Sahara.