

După șase etape, în care o probă a fost anulată și mai multe scurtate, după ce a căzut și a concurat la peste 4.000 de metri, Mani Gyenes ocupă locul 21 și se află la 57 de minute în spatele liderului Goncalvez (Honda).
“La mulți ani 2016! La Dakar mâine, 2 ianuarie, vom participa la startul oficial ce se va da din Buenos Aires (ora României 17:00) și apoi concurăm în Prologul care stabilește ordinea de start pentru etapa de pe 3 ianuarie. Odiseea începe în mod oficial”, scria Mani Gyenes pe Facebook la 1 ianuarie, acea dimineață în care cei mai mulți dintre noi se trezeau cu greu după o noapte de petrecere.
Mani este la șasea participare în Dakar și aleargă pe o motocicletă KTM nouă – mai ușoară, mai manevrabilă, mai puternică, pe injecție și nu pe carburație. Odiseea Dakar 2016 a început în Buenos Aires, Argentina, iar traseul ajunge în Bolivia și, după o buclă, revine în Argentina.
O etapă anulată, mai multe etape scurtate
Competiția a început cu un prolog de 11 km, iar timpul obținut acolo avea rolul de a determina ordinea pentru prima etapă. Pilotul din Satu Mare a obținut locul 26 la Prolog, dar ploaia a anulat prima etapă specială. Vremea rea nu le permitea elicopterelor să zboare, iar cursa devena foarte nesigură, așadar organizatorii au decis inițial scurtarea, apoi anularea primei etape speciale.
Așadar, Mani a pornit de pe 26 în etapa doi, care a fost scurtată cu 150 de km, tot din pricina condițiilor meteo. Proba specială a avut multe zone rapide, pe dealuri și treceri de vaduri, iar Mani a terminat pe 20, la doar 10 minute în spatele câștigătorului zilei, Toby Price.
Și etapa a treia a fost scurtată, iar Mani s-a clasat pe poziția 13, la doar 3 minute și 35 de secunde în spatele câștigătorului.
Etapa a patra a fost prima de maraton – piloții nu au asistență tehnică la finalul zilei – și s-a desfășurat în anzi, la o altitudine medie de 3500 de metri. Mani a terminar speciala pe poziția 25. “Când am ajuns la 4.000 de metri am simțit cât de rarefiat este aerul. Nu am forțat astăzi pentru că suntem într-o etapă maraton și trebuia sa menajez pneurile și pentru ziua de mâine.” – povestea Mani după etapa a patra.
În etapa a cincea, Dakarul a trecut granița din Argentina în Bolivia și s-a ajuns la o altitudine de 4.600 de metri. Nu aceasta a fost marea problemă pentru Mani, ci suprafața alunecoasă. Pilotul din Satu Mare a căzut, iar asta l-a făcut să piardă destul de mult timp și să sosească pe locul 30.
Următoarea etapă a fost cea mai lungă probă specială a raliului – 542 de km – la o altitudine de 3.500 m, în bucla Uyuni-Uyuni. Mani a terminat în 6h17min53sec și al obținut al 28-lea timp.
La momentul redactării acestui articol, Mani se află în etapa a șaptea – Uyuni (Bolivia) – Salta (Argentina).
Puteți urmări activitatea lui Mani Gyenes pe pagina lui de Facebook, unde zilnic sunt postate știri și fotografii.
Clasamentul general este dominat de Goncalvez (Honda) urmat de Price (KTM) și de Walkner (KTM). Găsiți clasamentul general provizoriu aici. În caz că vă întrebați ce se întâmplă cu Marc Coma și de ce nu se mai află la vârful clasamentului, pilotul spaniol participă anul acesta la Dakar din postura de director sportiv.