La începutul lunii iunie, într-o sâmbătă, pe la 11.00, Cristi Türcin apăsa un buton, iar motorul de 150 cmc în doi timpi începea să sune a sărbătoare. Urma să ajungă la Vespa World Days 2015, pe malul Adriaticii.
Drumul avea 1650 de km. Traseul:
Ziua 1: Belgrad – Zlatibor = 250 km
Ziua 2: Zlatibor – Herceg Novi (Muntenegreu) = 300 km
Ziua 3: Herceg Novi – Brac Island/Croatia = 275 km
Ziua 4: Stat in Brac
Ziua 5 ( 11.06.2015) : Brac – Biograd Na Moru= 180 km
Zilel 6,7,8,9 = Biograd Na Maoru = Vespa World Days
Ziua 10 Biograd – Zagreb = 300 km
Ziua 11= Zagreb – Belgrad = 400 km
„Vespa îți oferă calitatea de actor în filmul drumului. Pe Vespa poți mirosi florile de pe drum, având în vedere viteza scăzută și căștile open-face purtate, de obicei, de vespiști“, povestește Cristi, fondatorul Vespa Club România și mare pasionat de scutere Vespa clasice.
După cinci zile de drum, Cristi a ajuns la Biograd na Moru, un oraș superb de pe malul Adriaticii, ce devenise satul Vespa. Orașul era ocupat de peste 5.000 de pasionați, 356 de cluburi din 33 de țări, cu toții veniți să celebreze numele Vespa. Puteai vedea scene de muzică, showroom-uri ale marilor producători de piese, terase, expozitii adhoc de Vespa, ture organizate in afara orasului si “găști” care ocupau toate terasele de la malul mării.
Au fost prezente toate modelele Vespa, clasice sau modern, precum și o mulțime de abordari stilistice și mecanice, inclusiv vestitele Vespa TAP, ale armatei franceze, dotate cu tunuri. „Rușii de la Vespa Club Moscow au venit pe un traseu de 5000 km, am vazut pasionati din Finlanda, iar italienii au avut bunul simt sa vina cu …tir-ul plin de Vespa“, spune Cristi.
Cum sunt „Vespiștii“ lor? Au, de obicei, peste 35 de ani. Merg foarte mulți km, mii de km, pe Vespa. Campează mult. Au tot felul de ocupații: profesori, it-iști, șoferi de tir, ingineri sau liberi profesioniști, povestește vespistul român
A fost prima oară când reprezentanți din România participă la acest eveniment. „Reprezentanți“, pentru că „delegația română“ a numarat 9 membri, care au apucat, însă, drumuri diferite pana la eveniment, organizat impecabil de voluntarii din Vespa Club Croația, care au făcut totul singuri, fără să apeleze la o agenție.
Sambătă a fost programată o tură către Zadar, dirijată de Team Croatia (Vespa LCub Croatia). Șirul de Vespa s-a întins pe tot drumul – 30 de km -iar distanța dintre primul plecat și ultimul sosit a fost de 26 de minute. În prima linie au defilat reprezentanții țărilor participante, cu steagul la vedere, și au oferit un spectacol de bucurie și culoare.
„Ne-au impresionat cei care ne felicitau pentru înființarea unui club național în România. Cu toții auziseră de peisajele din țara noastră, de Transalpina și de Transfăgărășan. Ceea ce ne-a impulsionat și mai tare să dezvoltăm ideea noastră de a face un raliu pentru vespiști în România“, încheie Cristi.