Triumph Speed Triple 2016, gata să iasă la lumină
26/06/2015
ABS-ul e sfânt. Fără alte discuții
29/06/2015

Șapte lucruri pe care NU trebuie să le cari în top-case

Top-case-ul este un accesoriu foarte util. E ca portbagajul mașinii. Te ajută și să-ți faci cumpărăturile și să-ți transporți echipamentul în excursii. Se încuie și e greu de furat de către răuvoitori. Dar sunt anumite lucruri pe care nu e bine să le introduci acolo.

  1. Berea. Indiferent că e la sticlă, la doză sau la pet, berea nu are ce căuta în top-case. Știm, ideea de a desface seara o bere, după o zi de mers cu motorul, pare minunată. E bine să nu depinzi de vreo terasă, bar sau magazin. Să ai berea la tine și să te bucuri de ea oricând, oriunde. Însă vei fi dezamăgit: berea se agită foarte tare în topcase, jumătate din doză îți va curge pe jos, iar cealaltă jumătate e caldă și neacidulată. Asta în cazul în care nu s-a perforat deja ca să îți îmbibe tot echipamentul de vei mirosi a Gambrinus toată tura. În schimb, poți împacheta bine în top-case o sticlă cu mai multe grade cu care să te delectezi seara la cort sau să-ți servești prietenii la întrunirea la care tocmai ai ajuns. (Regula are și o excepție: poți transporta bere în top-case pe distanțe foarte scurte, asfalt fără denivelări și dacă necesitatea de a bea bere este stringentă).
  1. Banii. Nu vorbim aici despre banii de buzunar, cei puțini, pe care îi ținem în portofel. Vorbim despre…ceilalți, banii mulți, teancurile. Așa cum ai văzut în filmul Easy Rider, locul cel mai sigur este într-un furtun închis ermetic, pe care îl introduci în rezervor. Pentru că, am observat, top-case-ul exercită o vie curiozitate pentru polițiști, vameși sau hoți; toți vor să știe ce este acolo.
  2. Ouăle. Am călătorit odată cu o cunoștință care, în Muntenegru, a scos din bagaje ouă, primusul și seara la cort a făcut o omletă. Mie nu îmi reușește: chiar și ouăle fierte mi se sparg în top-case. Poate că e nevoie de un carton special pentru a le transporta în siguranță.
  3. Ciocolata. În general, dacă nu e prea cald și distanța nu e lungă, ciocolata rezistă. Dar dacă tura se face în zile toride și implică o pauză în care motocicleta stă în soare, o să fie o mică problemă. Adică atunci când vei vrea să te energizezi cu ciocolata din top-case, o să ai nevoie de o linguriță.
  4. Buteliile de rezervă ale aragazului de voiaj. Aceste butelii conțin un amestec de butan cu propan. Nu e o idee bună să fie agitate prea tare și ținute la temperaturi înalte. Altfel, s-ar putea să ai impresia că ai activat din greșeală butonul NOS.
  5. Benzina e mult mai periculoasă decât buteliile antemenționate. Cunosc persoane care au pe motocicletă benzină pentru a nu rămâne în pana prostului. Transportarea ei într-un recipient de plastic, în căldură, în top-case, îți dă șansa de a te transforma în personajul din filmul Ghost Rider (cel cu Nicolas Cage, nu seria cu motociclistul suedez).
  6. Animale vii. Dacă ai un animal de companie pe care vrei să îl iei cu tine în plimbările cu motorul, nu-l pune în top-case decât dacă i-ai instalat o mască cu oxigen. Chiar și așa, de acolo nu vede drumul și nu se poate bucura de excursie.

bikes burden



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *