

Au vândut tot ce aveau și au plecat în jurul lumii. Mamă, tată și fiu s-au urcat pe trei motociclete „nepotrivite“ și, în 2012, au plecat la drum. De atunci sunt nomazi.
De ce vând oamenii totul ca să plece în jurul lumii? Unii sunt pur și simplu aventurieri. Dar alții au diverse eșecuri emoționale, devin faliți, divorțează sau sunt sătui de viața pe care-o duc. Familia Schram nu este diferită. „Sătui de colegi plictisitori, șefi jalnici și înconjurați de oameni cu minți înguste, a fost de ajuns să ne dorim să împachetăm totul și să plecăm“, povestesc pe blogul lor într-un articol scris pe 20 noiembrie 2012.
Originari din Olanda, s-au mutat în Australia cu 9 ani în urmă pentru a da un „reset“. Doar că acel reset nu a fost de ajuns, așa că în 2012 au decis că trebuie să schimbe decorul. Și de ce să opteze pentru unul fix, când puteau avea toată lumea în fața ochilor?
Nu aveau experiență în călătorii lungi, nu aveau motocicletele „potrivite“, iar fiul nu avea încă permis moto. Au urmărit „Long way round“, au citit aventuri de călătorie și supraviețuire și au căutat să afle cât au putut mai mult. Nu voiau să sfârșească drept statistică la capitolul „morți în timpul călătoriei“.
Au strâns bani, și-au vândut casa și, evindent, și-au dat demisia. Tot ce au făcut a fost din fonduri proprii. Motocicletele sunt ale lor, n-au primit suport de la Yamaha sau Triumph, dar au reușit să obțină ceva sprijin de la câteva companii de echipament și anvelope, care i-au ajutat să mai reducă din costuri.
O aventură de record mondial
Odată ce călătoria se va sfârși, Mike (fiul) va deveni cel mai tânăr pământean care a făcut o călătorie în jurul lumii. Avea 16 ani când a început călătoria și este inspirat de Ted Simons, faimosul călător pe două roți. „Am văzut așa de mulți oameni tineri pierzându-și tinerețea cu lucruri la care eu nici nu vreau să mă gândesc. Sper să le arăt că afară există o lume minunată cu oameni minunați. Am început această călătorie cu perspective înfricoșătoare. Treceri de frontieră periculoase și țări unde mi s-a spus că voi muri cu siguranță. Odată ajuns acolo, realitatea este diferită. Oamenii sunt la fel pe oriunde ai merge. Am întâlnit oameni minunați în toate țările întâlnite până acum“, spune Mike.
La 16 ani a călătorit prin frigul și pustiul din Alaska, prin Mexic, Belize și Guatemala, unde totul era o provocare. A făcut deja peste 55.000 de km și au trecut doi ani. Acum ar 18, și încă doi de mers. Pentru că totul ar trebui să se întâmple în patru ani.
Ce înseamnă „motociclete nepotrivite“? Două Triumph Bonneville și o Yamaha XT 660 R. Dacă Yamaha este un dual purpose cu care poți face o astfel de misiune, cele două motociclete Triumph par mai degrabă motociclete de dus duminică la cafea. Dar asta n-a părut să-i impresioneze prea tare pe cei trei Australieni, care în decembrie 2012 făceau primii km.
Au trecut, până acum, prin Noua Zeelandă, Canada, Alaska, SUA și America de Sud, pentru ca mai apoi să ajungă în Europa. Fiind o călătorie în jurul lumii n-au avut de ce să se grăbească și și-au făcut planurile pe drum. De altfel, așa cum spunea Mike, obiectivul nu este să treacă prin țări, ci să le „trăiască“.
Noi am aflat de ei de la Roxynel, care i-a întâlnit în Norvegia, după ce se întorcea de la Nordkapp. „Sunt foarte tari, am petrecut o seară împreună, iar acum m-au contactat să mă întrebe dacă pot obține din România o viză mai ieftină pentru Rusia“, ne-a povestit în timpul interviului.
Ultima postare de pe blog, cea de pe 22 ianuarie, îi găsea în Italia, pe lângă turnul din Pisa. Probabil că vor rămâne în zona de sud până va veni primăvara, pentru ca mai apoi să treacă în Rusia și să-și continue drumul. Pentru că lumea e mare.