

Vineri, la 16.00, se dă startul Hard Enduro Piatra Neamț 2014, cu tradiționalul Prolog. Doar că, spre deosebire de edițiile anterioare, acesta va vea loc la înălțime. Pe cel mai de sus punct al muntelui Cozla, de unde poți admira nu doar monocilindre turate, ci și orașul Piatra Neamț.
PeMotoare.ro a ajuns deja la Piatra Neamț și te va tine la curent cu tot ce se întâmplă la întrecerea din acest weekend. La momentul redactării articolului pe care-l citești, piloții își făcuseră deja încălzirea pe platou. Doar că soarele n-a fost așa de hotărât și a început ploaia.
Traseul a fost gândit astfel încât să-l poată aborda toți motocicliștii, iar în alcătuirea sa intră în mare parte elemente naturale, dar și câteva construcții special realizate pentru a le pune la încercare abilitățile tehnice.
Astfel, vor fi trei zone cu caracteristici diferite: una de Extrem test, în stil super-enduro, una foarte tehnică și una de enduro clasic, prin pădure. În general traseul este comun, cu anumite zone dedicate celor de la clasa Profi.
Ordinea de start este următoarea: Hobby, Veterani, Fete, Experti, Profi, piloții de la fiecare clasă plecând pe traseu la diferență de 1 minut. Printre elementele Prologului se numără tuburi de beton, cauciucuri, trunchiuri de bușteni, rampă stil evantai, dar și trepte care duc spre acoperișul hotelului în construcție de pe Cozla – unde va fi și finish-ul Prologului.
David Knight nu a mai putut ajunge
Unul dintre numele “grele” din enduro, David Knight, nu a mai putut ajunge din cauza lipsei suportului din partea echipei Sherco. „Sunt total dezamăgit. Fiind câștigătorul primei etape și liderul competiției așteptam și-mi doream să particip la HEPN. Le scuze fanilor si sponsorilor “, a declarat pilotul.
HEPN 2014 este, totodată, prima etapă de Cupă Europeană de Enduro Extrem desfășurată în Romania. Astfel, la întrecere s-au înscris nume „grele” din hard enduro, printre care Jonny Walker, Graham Jarvis, Paul Boltont, Wade Young.
Concurs foto „HEPN“
Ediția 2014 aduce și un concurs foto. La finalul celor trei zile, câștigătorul va primi un curs de inițiere in enduro la Academia HEPN. Ca să participi, trebuie să urci fotografiile pe Facebook cu hashtag #HEPN2014. Câștigătorul va fi anunțat marți.
Sunt deja de notorietate aceste cursuri, asistate de rideri profesionisti de talie internationala.
Locuri de urmărit spectacolul
Atat pentru spectatori cat si pentru fotografi, organizatorii recomandă următoarele locuri de amplasare:
Prolog (vineri- 20 iunie) – Partia de schi de pe muntele Cozla
– 12.00 – 15.00 antrenamente / 16.00 – 20.00 cursa
– Cu o lungime de 4 km, va fi “desenat” astfel incat sa ofere o buna vizibilitate asupra celei mai mari parti a traseului sau
– Start si sosire: statia de sosire a telegondolei pe Platoul Cozla
– Puteti urmari riderii si din telescaun, accesul fiind gratuit
Ziua 1 (Sambata – 21 iunie)
– Start: incepand cu ora 09.00 din Complex Strand Piatra Neamt
– Urcare – clasa Profi – pe Valea Doamnei in zona de „gratare” (gps:
N46 54.140 E26 19.419); se continua pe drumul asfaltat din dreptul strandului pana in satul Doamna, unde se intra pe drumul forestier si se merge aprox. 6 km; anticipam ca riderii vor trece in intervalul: 9.15 –
9.45
– Urcare pe rau- clasa Profi (foarte spectaculos) si Experti – in capatul vaii Agarcia (gps: N46 52.831 E26 17.278); se continua pe drumul asfaltat din dreptul strandului pana in satul Agarcia (urmatorul sat dupa Doamnei) de unde se intra pe drumul forestier pe care se merge aprox 8 km pana acesta se termina (drum practicabil auto dar nu f bun); anticipam ca riderii vor trece in intervalul: 10.00 – 11.30
– Tankpoint 1 – pe valea Secu Vaduri (gps: N46 51.472 E26 15.728);se continua pe drumul asfaltat din dreptul trandului pana in satul Vaduri (ultimul sat de pe acest sector de drum), unde se face stanga si se continua pe drumul forestier aprox. 9 km; anticipam ca riderii vor trece in intervalul:10.30 – 12.00
– Tankpoint 2 – pe Valea Oantu (gps: N46 51.884 E26 13.009); din Piatra Neamt se merge in drectia Bicaz si in dreptul localitatii Pangarati,dupa ce se trece de pensiunea Balador se face stanga spre sat Oantu, de unde se continua pe drum forestier aprox. 8 km; anticipam cariderii vor trece in intervalul: 11.30 – 15.00
– Urcare comuna clasele Profi +Experti – la intrare pe valea Agarcia (gps: N46 55.288 E26 17.601); se merge pe drumul asfaltat din dreptul strandului pana in satul Agarcia (urmatorul sat dupa Doamnei), de acolo se intra pe drumul forestier si la 50 m pe partea stanga se ajunge la intersectia cu traseul de concurs; anticipam ca riderii vor trece in intervalul: 12.00 – 16.00
– Sosire: la Cetatea Dacica Batca Doamnei (gps: N46 55.670 E26 19.373); se merge pe drumul asfaltat din dreptul strandului pana in satul Doamna, unde se intra pe drumul forestier si dupa aprox 1 km se face dreapta si se urca spre Cetate (urmariti indicatoarele); asteptam primul rider incepand cu ora 12.30 si apoi pana la 18.00
Ziua 2 (Duminica – 22 iunie)
– Start: incepand cu ora 09.00 din Complex Strand Piatra Neamt
– Coborare pe rau toate clasele + urcare Profi si putin mai sus Experti – pe Valea Doamnei (gps: N46 53.811 E26 19.954); se merge pe drumul asfaltat din dreptul strandului pana in satul Doamna, unde se intra pe drumul forestier si se continua aprox. 8 km (se trece de zona „la gratare” facand stanga in toate intersectiile, cca. 2 km); anticipam ca riderii vor trece in intervalul: 9.15 – 10.30
– Tankpoint si urcare pe rau Profi + Experti – zona sat Poieni (gps:
N46 50.001 E26 19.903); se merge dinspre Piatra Neamt spre Bacau si in dreptul localitatii Roznov se face dreapta, apoi dupa trecerea podului din nou dreapta, catre Piatra Soimului; de aici continuam inca 9 km pe drum forestier; anticipam ca riderii vor trece in intervalul: 10.15 –
13.00
– Urcare pe rau – clasa Profi – langa sat Poieni (gps:N46 50.329 E26 22.170); indicatii de orientare ca spre tankpoint doar ca mai inainte cu
3 km; anticipam ca riderii vor trece in intervalul: 11.00 – 13.30
– Sosire: in zona de padure, deasupra