Yamaha X-Max 250. Ideal pentru oraș
27/01/2014
Casca de dus la amantă e sold-out: 1.000 de bucăți în 24h
28/01/2014

VIDEO Cât sunt de periculoase limitatoarele de viteză. Un polițist a aflat-o pe pielea lui

Un polițist călare pe motocicletă a căzut destul de serios după ce a trecut cu viteză peste un limitator. Plecând de la acest exemplu, pornim o dezbatere despre utilitatea așa numitelor speed-bumpere.

Limitatorul de viteză funcționează ca un fel de palmă pe care o iei vrând-nevrând. Doar că o poți lua încet și atunci rămâne doar la stadiul de disconfort sau o poți luat tare, iar atunci poate fi foarte dureros. În principiu, așa-numitele bumpere sunt bine-venite și ne protejează de cei care vor să calce prea tare pedala de accelerație. Iar asta este de înțeles în zona școlilor sau pe străduțe din cartiere rezidențiale.

Doar că, uneori, sunt montate pe mari bulevarde sau pe drumuri naționale, sub o formă sau alta. Mergând prin țară, poți întâlni așa-zise bumpere din asfalt, înainte de poduri sau de un tronson cu lucrări. Unele semnalizate ca atare, altele nu.

Iar dacă intri cu viteză prea mare într-un astfel de obstacol, riști s-o pățești polițistul din clipul de mai jos.

Așadar, ce părere aveți despre limitatoarele de viteză de pe asfalt? Sunteți de acord cu ele sau ar trebui găsite alte metode pentru limitarea vitezei?

[poll id=”29″]

[poll id=”30″]

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

1 Comment

  1. Paul spune:

    De multe ori bumpurile sunt inutile, si daca se intampla sa fi in un oras nou si sa dai de un bump te afecteaza chiar si la viteze legale, de 50 km/h, si oricum acestea din Romania, care sunt scurte cam de 20 cm in mod amuzant te afecteaza mai putin la viteze mai mari decat cum te salta la 30 km/h.
    Oricum in acest clip nu sunt sigur ca este Bump ca la romani sau nu, deoarece Americanii folosesc in special in partea sudica altfel de metode si anume: drumurile principale sunt mai sus decat cele secundare, astfel cand vi de pe drum secundar pe unul principal trebuie impropriu spus sa urci ca o treapta. Ei o numesc tot bump si impiedica intrarea cu viteza de pe drumurile secundare pe cele principale, si de cele mai multe ori este marcata cu un indicator ca un dreptunghi alb pe care scrie cu rosu bump si care e situat langa semafor. Si eu era sa o patesc in Carolina de sud exact ca politistul:)

Dă-i un răspuns lui Paul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.