fete - le mans
Fetele de la Le Mans. Galerie Foto
21/05/2013
chris pfeiffer
Chris Pfeiffer, supermoto și Hip-hop la Bucharest Wheels Arena
22/05/2013

Petre Pop: „Nu este o cursă, e un fenomen, o altă lume“

Petre Pop

Petre Pop este primul român care merge la Isle of Man TT. Dar, pentru el, asta e mai puțin important. „Și dac-aș fost primul, și dac-aș fi fost al 100-lea, eu oricum mergeam. Știu că asta-mi doresc, știu că-mi place și ce-mi place fac cum trebuie“, spune pilotul.

Petre Pop a început cu Motocross-ul, iar în 2009 a trecut la pe asfalt. „Eu mereu mi-am dorit asta. De câte ori auzeam de viteză, mă treceau fiorii“. Apoi, a mers la Romanian Superbike, iar în trei ani a ieșit campion. Totodată, în 2010 și 2011 a participat la Campionatului European.

Când l-am sunat, de-abia pornise la drum. Era vesel și simțeai din vocea lui cât de mult se bucură pentru că va tura motorul de 600 cc pe străzile de pe Isle of Man. Va merge la clasa Supersport pe o Honda CBR 600RR, din care doar cadrul și alternatorul au rămas nemodificate. „Modificările au fost majore. De la Power-up kit venit de la Honda Racing Club, până la ambreiaj, suspensii, absolut tot“, ne-a explicat Petre Pop.

De când te pregătești pentru cursa de la Isle of Man?

„De când am văzut primul filmuleț, cred că prin 2007 era. Tot timpul am fost convins că asta vreau să fac. Ca pregătiri, n-ai putea decât fizic – nu forță, ci anduranță musculară, rezistență. Foarte mult cardio – bicicletă, înot, alergare.

„Este o stradă cu un asfalt puțin mai aderent decât ar fi pe o șosea normală“. Petre Pop

De altfel, noi am depus din 2009 dosarul în fiecare an, dar până acum au fost respinși. Anul trecut, în august, și-au dat acceptul. Ca să alergi în Isle of Man ține foarte mult de experiență și de ce ai acumulat în ultimii ani. Pe mine m-a ajutat foarte mult că am început cu Motocross-ul. Asta e un plus foarte mare.“

Dar să te accepte la Isle of Man TT nu e de ajuns. Dac-ai ajuns acolo, nu e obligatoriu să participi la cursă, ai doar un loc la sesiunile de calificări. „În funcție de cum te califici, iei locul în grilă sau pleci acasă“, ne-a explicat pilotul.

A vizitat insula de trei ori până acum. „Anul trecut, în august am participat la primul briefing de la Isle of Man. Sunt trei briefinguri fără de care nu primești permisiunea să participi la cursă. Se fac niște ore de teorie, apoi niște ture pe circuit cu instructorii. Noi am făcut până acum 48 de ture. Cu mașina“, ne-a mai spus Petre.

petre popCum este circuitul de la Isle of Man TT față de circuitele pe care-ai mers până acum?

N-are nicio legătură. Este o stradă cu un asfalt puțin mai aderent decât ar fi pe o șosea normală. În rest, denivelări, întreruperi, sărituri și este foarte îngustă față de o șosea normală de la noi.

Este un circuit periculos. Cum te simți, ți-e frică?

Frică, nu. Emoții sunt, altfel nu cred că ne-am duce la Isle of Man, dar frică, nu. Știu limitele și știu mereu să nu mă hazardez. Eu nicio dată nu m-am hazardat. Ce ține de mine, eu zic că sunt ok, dar fiind o cursă, nu poți ști ce se întâmplă. Instructorii mi-au zis că după a treia ediție voi ști circuitul perfect. Sunt 218 viraje care trebuie memorate.

Înțeleg că vei participa și la edițiile următoare.

Da. Chiar dacă se va întâmpla să nu mai merg pe circuite, odată pe an vreau să vin aici, la Isle of Man TT, cu familia. Nu este o cursă, e un fenomen, o sărbătoare, e o altă lume.

 

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

6 Comments

  1. Cosmin spune:

    GO PETRE!! GO!!!!

  2. […] Am stat de vorbă cu el acum câteva zile, când era în drum spre Anglia. Interviul îl găsești aici. Din păcate, nicio televiziune nu transmite de se întâmplă la Isle of Man, dar imagini și […]

  3. […] vreodată“, povestea pilotul pe pagina de Facebook. Dacă vrei să afli mai multe, poți citi interviul acordat Pemotoare.ro. Din păcate, niciun post TV nu transmite ce se întâmplă pe insulă. […]

  4. […] Petre Pop și participarea lui în Isle of Man TT scriam la sfârșitul lunii mai (aici). Era primul român care ajungea să alerge cu băieții mari din Insula Man în, probabil, cea mai […]

  5. […] păcate, anul acesta steagul românesc nu s-a mai ridicat la Isle of Man TT. Petre Pop, singurul român care a mers vreodată pe insulă și căruia anul trecut îi țineam pumnii, nu […]

Lasă un răspuns la Petre Pop a luat startul în Manx Grand Prix. „Este ca un drog“ | Pe Motoare - Motociclete, teste, știri, interviuri Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.