Orice fraier poate fi rapid cu un motor mare, pe linie dreaptă

Asta i-am răspuns lui Gabi, cititor Pe Motoare, după un comentariu la un articol în care explicam că motociclism nu înseamnă „donatori de organe” – o catalogare pe care-o urăsc. Îmi scria c-o să-și ia un motor mic, pentru început. L-am felicitat și voi nuanța puțin, pentru că mai sunt câțiva care încă cred că motocicleta face toată treaba. 

M-am apucat de motociclism în perioada japonezelor second hand cu patru cilindri în linie, de 600 și 1.000 cmc. Nu trebuia să ai 24 de ani pentru categoria A, iar examenul era o formalitate, deci după două ture în poligon te puteai urca pe o rachetă de 150 cp, fără frâne și traction control la care să-i dai blană cât ținea Magheru, să moară gagicile de drag și fraierii de ciudă. Îmi amintesc discuțiile de pe forumuri în care ăștia-și spuneau plini de înțelepciune: mai mișto alea de 1.000 – 600 e pentru începători, n-are cuplu. Iar un 600 de “incepatori” in perioada aia venea cu 95 cp, frane si suspensii indoielnice si niciun sistem de siguranță.

I-aș invita pe oricare dintre înțelepții care îndemnau copiii să-și ia rachete să se țină după un motociclist bun călare pe un motor de 300 cmc, pe viraje. Vorbesc serios. Unul n-ar mai zice pâs.

Orice motocicletă nouă de clasă medie – MT-07, de exemplu – cu mai mult de un cilindru, este capabilă de performanțe uluitoare – ai nevoie de antrenament, drumuri cât de cât bune și un curaj ce trece de limita de siguranță ca să reușești s-o exploatezi la maximum. Așadar, dacă n-ai bani și skill-uri de un motor mare, nu trebuie să te-ntorci noaptea de pe-o parte pe alta. Dă-i blană ăsteia până schimbi culoarea evacuărilor și mai vezi tu după aia.

P.S. În fotografia asta e unul care chiar știe să meargă.