Calendar Motocross CUP 2015. Șase circuite și avantaje pentru sportivi
11/03/2015
Noul Triumph Bonneville 1100. Primele fotografii-spion
12/03/2015

Cum se antrenează polițiștii moto din București VIDEO

Jaloane, mers în paralel, mers în cerc. PeMotoare a asistat, miercuri, la o sesiune de antrenamente de primăvară a Brigăzii Poliției Rutiere București, secțiunea motorizată.

La antrenament erau prezenți în jur de 15 motocicliști, din totalul de aproximativ 70 pe care-i are poliția rutieră din București. Numărul total al motocicletelor din flotă: 45.

Antrenamentul este „tradițional“ pentru motocicliștii călare. Are loc la începutul fiecărui an și se întâmplă fix cu câteva zile înainte de ieșirea acestora pe străzi. Cu alte cuvinte, de săptămâna viitoare o să-i vedem în trafic.

antrenament politie 3

La instrucție

 

Se începe cu exerciții simple – jaloane – după care urmează slalomul cu motociclete în șir indian, apoi în paralel. Ulterior, se trece la manevre și mai complicate. Grupul pe care-l vezi în fotografii și imagini este format din motocicliști cu diverse grade de experiență, cei experimentați ajutându-i pe cei mai noi pe două roți să se descurce.

Pentru a călări un BMW R 1200 RT de poliție, e nevoie să treci de câteva probe speciale în poligon, iar ca să poți ieși pe stradă și, mai ales, în anumite misiuni, îți trebuie ani de muncă, mi-a spus unul dintre polițiștii de pe margine.

Chiar dacă se aflau la „instrucție“, atmosfera era una relaxată, de camaraderie: glume, ghionturi și poze. Ca s-o spunem mai pe șleau, polițiștii moto sunt băieți simpatici, așadar vă sugerez să-i salutăm în trafic ca pe orice alți motocicliști. Bine, sper să fie la fel de „băieți“ și când ne vor trage pe dreapta.

antrenament politie 2 antrenament politie 4



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

4 Comments

  1. zon spune:

    Din ce in ce mai multe articole in care nu se spune nimic.. Inainte nu era asa site-ul asta. Ar fi indicat sa renuntati la articolele astea, ori spuneti ceva concret ori.. Parerea mea.

  2. mihai spune:

    …ori citesti si tu altceva daca nu te intereseaza….:)))

  3. King Wunderbar spune:

    Se comporta ca niste elevi 😀

  4. val spune:

    Motociclisti calare? Eu credeam ca politistii sunt motociclisti in pozitia misionarului!

Lasă un răspuns la zon Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.