zarnesti
Accident mortal la Zărnești, în Campionatul European de Motocross
19/05/2013
Painttless
PainTTless, frumusețe din orice unghi
20/05/2013

BMW F 800 GS: Passepartout

Vă mai aduceţi aminte povestea din „Ocolul Pământului în 80 de zile?”. Pentru ca lucrurile să meargă ca pe (două) roţi, Jules Verne i-a dat personajului principal un valet, pe Passepartout. Dacă Passepartout ar fi o motocicletă, s-ar numi simplu: BMW F 800 GS.

Unul din puţinele lucruri care i s-ar putea reproşa BMW-ului R 1200 GS (pe care l-am testat aici) ar fi greutatea. Să presupunem că faci o călătorie într-o zonă izolată, eşti singur şi – se mai întâmplă – culci motocicleta plină cu bagaje. Nu ai varianta ajutătoare în care apelezi un prieten şi nici muşchii lui Arnold (cei din vremea lui „Conan Barbarul”, nu cei fleşcăiţi, din „The Expendables”). Aşa că îţi doreşti o motocicletă mai uşoară, să te joci cu ea cu plăcere şi pe care să o poţi ridica singur în caz de „Doamne fereşte”.

bmw gs800 10

Distracția începe unde se termină asfaltul

BMW F 800 GS este un melanj inedit între creaţionism şi evoluţionism. Seria GS nu are nevoie de recomandări, fiind pe piaţă de peste trei decenii. Dar creatorii de la BMW Motorrad s-au gandit că ar fi bună o nouă configuraţie a motorului pe această serie. GS 800 a apărut să umple golul dintre monocilindrul de 650 si boxerul de 1200. Cu doi cilindri paralel şi 85 de cai, preia lucruri bune de la fraţii săi: manevrabilitatea mezinului şi polivalenţa celui mai mare.

Un GS mai „normal”

Linia generală a lui F 800 GS, farurile asimetrice, înălţimea ei, ghidonul lat, roţile spiţate, toate îţi dau o senzaţie de „deja-vu”. După care te întrebi: hei, unde e motorul boxer, unde e cardanul, unde e suspensia telelever? Şi îţi dai seama că ai în faţă o motocicletă mai normală.

Dacă fratele de 1200 e dedicat călătoriilor lungi, cu pasager şi bagaje, pe toate tipurile de drumuri, F 800 GS e valetul devotat, ce te urmăreşte cu privirea mereu, gata să-ţi facă pe plac orice i-ai cere. Şi le face pe toate cu mare bucurie, dar se vede că-i lipsesc „hainele scumpe“ ale lui R 1200 GS. Șaua nu e cea mai comodă, panoul de bord îți arată tot ce vrei, dar e de generație veche și lipsesc briz-briz-urile clasei superioare.

Cauciucurile cramponate Metzeler Karoo, solida furcă upside down, roata de faţă pe 21’’, supra-aripa faţă sau inscripţiile „GS” de pe panourile laterale sunt un indiciu despre locul unde F 800 GS se va simţi bine: în mijlocul naturii, la aer curat. Dar ca să ajungem acolo, avem de străbătut oraşul şi autostrada.

O clonă pentru oraş?

bmw gs800 3

F 800 GS preia lucrurile bune de la frații săi: manevrabilitatea mezinului şi polivalenţa celui mai mare. Foto: Andrei Cătălin Sănătescu

Traversând oraşul cu F 800 GS te gândeşti ce bine ar fi să ai în garaj încă un set de roţi, echipate cu pneuri de asfalt. Ar fi ca şi cum ai mai avea o motocicletă: un supermoto. Gropile, liniile de tramvai sau bordurile nu reprezintă obstacole sau disconfort când eşti cu Passepartout. Tot el îşi arată grija faţă de permisul stăpânului şi când eşti pe autostradă: mai sus de 130 km/h parbrizul îţi produce zgomot mare în cască. Dacă vrei să faci depăşiri în forţă, poţi ajunge și la 200 km/h cu F 800 GS, dar la viteze mari faţa este foarte instabilă, datorită pneului ingust (90) şi a profilului acestuia. De altfel, pe ghidon există şi o inscripţie care te avertizează să nu depăşeşti 160 km/h cu pneurile cu care vine din fabrică. Totodată, turațiile ridicate îți aduc vibrații în scărițe dar dacă nu o ții în „blană“ pe autostradă, n-ar trebui să te deranjeze prea tare.

Însă mersul cu viteză pe autostradă nu este scopul lui F 800 GS. Ci acela de a te distra pe toate tipurile de suprafeţe, indiferent dacă e o tură de weekend, mersul zilnic la job sau turul pământului în 80 de zile.

Versiunea BMW F 800 GS pe care am avut-o la test dispunea de ESA, sistemul electronic de ajustare a suspensilor. Acest sistem este un adevărat deliciu atunci când se schimbă gradul de încărcare al motocicletei sau suprafaţa de rulare. Pentru că după oraş, autostradă şi şosele naţionale, a venit timpul să părăsim asfaltul. Iar drumurile forestiere sunt locul unde F 800 GS excelează. Nu trebuie decât să ai încredere în el, chiar dacă întâlneşti obstacole cum ar fi pietre de diferite mărimi, treceri prin vaduri, rădăcini de copaci, nisip sau nămol. Te ridici în scăriţe, controlezi centrul de greutate şi accelerezi să treci peste ele. Singura problemă pe care am avut-o, nu a venit de la Passepartout, ci de la cizmele Spyke pe care scrie waterproof, dar care nu sunt.

Dar, din păcate, lucrurile frumoase mereu ajung la un final. S-a înserat, s-a terminat ziua de test, a trebuit să las în urmă dealurile înverzite, oile, caii, aerul curat şi să mă întorc în oraş. Însă nimic nu mă opreşte să visez că odată şi odată voi pune bagajele pe BMW F 800 GS şi voi pleca cu el să fac turul lumii în 80 de zile.

Consum în test: autostradă 5,8; drumuri nationale: 4,5

[nggallery id=70]

Pentru BMW F 800 GS, producătorul ofertă o lungă listă de opţionale, printre care:

– genţi laterale şi topcase robuste, din aluminiu.
– geantă de rezervor
– semnalizatoare cu LED
– tobă sport Akrapovič
– mai multe versiuni de parbriz
– mai multe versiuni de şa
– scăriţe mai mari pentru cei care folosesc motocicleta mai mult în off road
– protecţii pentru mâini
– batre de protecţie din oţel inoxidabil
– protecţie pentru far

 



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

4 Comments

  1. Stefan spune:

    Foarte frumos, si eu m-am dat acum 2 saptamani. Dar recomand totusi o casca de enduro sau enduro-touring (cu vizor) pt. genul de… Atat pt padure, aerisire cat si pt look:) Ce zici Andrei? 😀

  2. […] GS Adventure, altfel s-ar fi terminat povestea. BMW F800 GS Adventure este un F800 GS, pe care l-am testat deja în primăvară, cu pachet de „drumuri grele“. Doar că acest pachet face din F800 GS altă motocicletă. […]

  3. […] 13 aprilie, alături de Andrei Cătălin Sătătescu, plecam cu primele motociclete de test: BMW F 800 GS și BMW F 800 GT, direct de la SMAEB. Asta cu toate că primul test publicat a fost despre R 1200 […]

Dă-i un răspuns lui Un an de PeMotoare.ro. Începutul unei povești pe două roți | Pe Motoare - Motociclete, teste, știri, interviuri Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.