Este cea mai folosită urare moto din România. Dar cine-are nevoie de așa ceva când ploaia-ți oferă unul dintre cele mai puternice sentimente de libertate?
Nu prea le urez prietenilor care merg pe două roți „asfalt uscat“. Deși îi înțeleg sensul, prefer să mă rezum la clasicul „drum bun“, acompaniat de un „mare grijă“ – care are un motiv lesne de înțeles.
În acest sezon m-a plouat la trei din cinci ieșiri cu motorul. Prima oară prin martie, când erau șapte-opt grade afară și am ajuns acasă bocnă, iar ultima oară… ieri. Când am prins o torențială de simțeam că se revarsă toată Dunărea fix în casca mea. În ambele cazuri eram pe motociclete ieftine, fără manșoane încălzite și alte opțiuni de confort. Echipamentul era unul de calitate medie, dar complet, iar gumele de pe motocicleta de ieri – niște Mitas-uri despre care se știe că pot fi folosite pe post de patine când plouă.
Pe lângă mine treceau mașini care-aruncau nepăsătoare alte valuri de apă, de parcă cele care se revărsau din cer nu erau de-ajuns. Și, probabil că în spatele volanului se aflau fețe cuprinse de milă față de amărâtul de mine care merge fără acoperiș prin furtună.
Doar că eu, din spatele vizierei, nu aveam fața unei curci plouate. Mă simțeam precum căpitanul Piraților din Caraibe înfruntând marea agitată. Vedeam norii cum se sparg, copacii cum se scutură și fulgerele cum taie orizontul. Dar nici dac-ar fi fost 20 de grade și soare n-aș fi simțit o așa fericire. Ploaia aceea dementă avea ceva magic, iar lupta cu bălțile, depășirile, și salutul motocicliștilor care veneau de pe contrasens meritau fiecare tremurat.
Iar când am trecut de barajul Vidraru și am văzut prima oară soarele și pâlcuri de nori ieșind din pădure, mi-era mie milă față de cei din mașini care, din locul lor călduț, cu simțurile împărțite între drum, radio și pasageri, rămâneau uscați, dar pe jumătate orbi.
Când pleci la drum cu motocicleta este ca și cum cineva ți-ar da jos un văl de pe ochi. Vezi mult mai mult, simți mult mai mult. Iar ploaia are ceva cu totul special, care trebuie trăit. Acel miros curat de iarbă udă care-ți umple plămânii, ritmul stropilor care-ți bat în cască, bucuria cerului senin care apare după fiecare furtună. Toate compun o senzație pe care-o poți simți doar dacă intri în acel univers.
Motociclismul e ca viața. Poți să iei totul ca atare și să te bucuri de fiecare clipă sau să te-ascunzi sub un paravan și să te uiți cum trec toate pe lângă tine. Data viitoare când vezi furtuna în fața ochilor nu te mai ascunde. Aruncă-te direct în ea și savurează fiecare picătură de ploaie. Ia-te la întrecere cu fulgerele și arată-i cerului că evacuarea ta urlă mai tare decât tunetele lui. Poate c-o să te uzi și-o să fii nevoit să te dregi cu aspirină și cu țuică, poate c-o să-ți stea inima-n loc dacă pierzi puțin aderența, poate c-o să simți frigul. Dar pe dinăuntru vei fi la fel de cald ca motorul de sub tine și vei simți cel mai pur sentiment de libertate.
Foto principală: David Kingham
