Vama Veche și-deschis porțile. Soarele este pe cer, barurile și-au făcut stocurile, iar zeci de motoare se aud vibrând odată cu muzica și cu sunetul plajei. Vama este acel loc unde nimeni nu te-ntreabă de unde vii, nici unde te…

Vama Veche și-deschis porțile. Soarele este pe cer, barurile și-au făcut stocurile, iar zeci de motoare se aud vibrând odată cu muzica și cu sunetul plajei.

Vama este acel loc unde nimeni nu te-ntreabă de unde vii, nici unde te duci. Un loc unde nu contează dacă ai Ducati sau Mobra, dacă-ți plac hamsiile sau caviarul, dacă ești student sau șef de agenție de publicitate. Vei sta tot în fund pe plajă, indiferent dacă ești cazat la cort spre bulgari sau în hotelul urât și fițos de vis-a-vis de Corsarul.

Tu unde mergi de 1 mai? Participă la sondajul nostru

Este acel loc mereu tânăr și liber care nu ține cont de nicio regulă și care se schimbă de la an la an. Este fostul sat pescăresc, transformat în câțiva ani din destinația boemă unde se cânta folk la foc pe plajă în paradisul petrecerilor și al bețiilor generale.

IMG_0034

De la an la an, plaja se umple de baruri noi

În acest an, vei regăsi Vama Veche exact așa cum o știi: cu praf, cu baruri și restaurante noi, cu aceleași cârciumi vechi, cu muzica rock și cu multe motociclete. Ca de obicei, apare cel puțin o construcție kitchoasă care n-are legătură cu nimic din ce-i în jur. Iar tot mai multe terenuri sunt de vânzare, semn că „dezvoltarea“ nu se va opri aici. Așadar, expresia „s-a stricat Vama“ rămâne la modă și va fi folosită ani de-aici înainte.

Ca de obicei, vezi din 10 în 10 metri câte un camarad căzut pe câmpul de luptă, dormind pe nisip cu un pet de bere alături și 20 de oameni care trec pe lângă el, îl pozează și se-ntreabă cum de nu i-o fi frig.

Shawormarii de la Turcu și de la Canapele au deja cuțitele ascuțite, iar celebrele baruri „La pirați“, „Stuf“ și „Expirat“, sticlele pregătite.

Gata de petrecere

Mergând pe aleea de lângă plajă, l-am văzut pe Șoni aranjându-și de zor restaurantul. La fel făceau și cei de la Frontieră, care în doar două zile au pus geamuri, mese parchet și au încins cuptorul pentru pizza. La Bibi Market, un angajat nou primea de la șef instrucțiuni pentru folosirea aparatului de marcat. Între Goblin și Expirat au apărut mai multe baruri noi, unul dintre ele, deschis de către cei de „La canapele“. La altele se muncea de zor, bătându-se cuie și făcându-se probe de sunet. Cherhanaua este deschisă, iar ca să ajungi la o porție de midii și o carafă de vin alb este de ajuns să urmezi fumul care se ridică de pe tablele încinse.

vama veche

Motoarele stau aliniate în față „La pirați“

Televiziunile și-au adus deja echipele de filmare pe plajă și, în fiecare zi, câte-o reporteriță serioasă povestește la televizor cum „turiștii au luat cu asalt Vama Veche“.

O dată cu venirea serii, se aprinde felinarul de la Stuf și începe petrecerea. Focurile de pe plajă captătă formă și ajungi uneori să te întrebi de unde apar atâtea lemne. Iar dacă te uiți mai bine, vezi printre cărbuni rămășițe de la una din băncile sau mesele teraselor de pe plajă. Berea la magazinele de pe plajă costă aproape la fel de mult ca la terase, iar dacă te uiți la prețuri, între Vamă și Mamaia nu sunt mari diferențe.

Vama Veche este pregătită pentru noul sezon de zile leneșe și nopți agitate. Toate vă așteaptă: praful, berea, Bolero-ul de la Stuf care răsună la răsăritul soarelui. Și libertatea.

[nggallery id=60]