Periodic, furca unei motociclete de stradă trebuie verificată, iar uleiul trebuie schimbat. Componentele se curăță, piesele uzate se înlocuiesc pentru ca suspensia să poată funcționa în condiții optime.
Periodic, furca unei motociclete de stradă trebuie verificată, iar uleiul trebuie schimbat. Componentele se curăță, piesele uzate se înlocuiesc pentru ca suspensia să poată funcționa în condiții optime.
Revizia furcii este recomandată măcar o dată la doi ani, potrivit producătorilor de lubrifianți. Totuși, Marian Petrică, mecanic , ne-a spus că și la patru ani este în regulă dacă faci această revizie. Intervalul este valabil în cazul motocicletelor de stradă, folosite în condiții normale. După doi-patru ani, uleiul își pierde din proprietăți și se poate pierde, iar furca devine moale. Totodată, se strânge mizerie pe fundul paharului, iar uleiul nu mai poate circula cum trebuie. O problemă frecventă este la simeringuri, pe unde poate curge ulei, iar în anumite cazuri, situația poate deveni gravă: uleiul ajunge pe discuri și te poți trezi fără frâne.
Marian Petrică ne-a explicat, pas cu pas, procedura de revizie a furcii. Astfel, se începe prin demontarea furcii de pe motocicletă, apoi se desface, se golește uleiul, se verifică arcul, cuzineții și restul componentelor, se înlocuiesc piesele uzate, se curăță, se umple din nou cu ulei și se pune la loc.
Arcul, spre exemplu, trebuie să aibă o anumită lungime când este lăsat liber, iar dacă nu mai este în parametri, trebuie înlocuit. La fel se întâmplă și cu cuzineții, dacă prezintă semne de uzură sau defecte.
Totodată, trebuie înlocuite ambele simeringuri, nu doar cel de ulei ci și cel de praf. Mecanicii recomandă ca între cele două să se pună o vaselină pentru a oferi o protecție în plus și pentru a împiedica ruginirea siguranței.
Uleiul se introduce cu un vas gradat, dacă știi cantitatea exactă care intră în furcă. În caz contrar, se măsoară cu ruleta de la baza superioară a furcii până la nivelul uleiului turnat și, în funcție de specificațiile furcii, se completează sau se golește.
- Pacient: Honda VFR
- Se demontează brațul furcii și se desface
- Se desfac componentele
- Se golește uleiul vechi
- Se scot simeringurile
- Se dau jos toate componentele
- Furca este desfăcută complet
- Pe fundul paharului poți găsi mizerie
- Se curăță
- Mizeria este înlăturată
- Se curăță pistonul
- Se curăță arcul
- Se verifică cuzineții
- Începe reasamblarea furcii
- Simeringurile trebuie înlocuite
- Se pune o siguranță ca să țină simeringurile pe loc
- Pentru un plus de protecție, se dă cu vaselină
- Se pune ulei de furcă
- Se verifică funcționarea pistonului
- Se verifică nivelul uleiului
- Se adaugă sau, după caz, se golește astfel încât uleiul să fie la nivelul indicat
- Se introduce arcul
- Se asambșează ultimele componete ale furcii
- Se pune la loc pe motocicletă






























