Prima motocicletă construită de compania lui Keanu Reeves va ieși în scurt timp pe piață. Reeves, pe lângă meseria de „Neo“, are ca pasiune motocicletele. Anul trecut, actorul și-a unit forțele cu designerul Gard Hollinger și au format Arch Motorcycle.…
Prima motocicletă construită de compania lui Keanu Reeves va ieși în scurt timp pe piață.
Reeves, pe lângă meseria de „Neo“, are ca pasiune motocicletele. Anul trecut, actorul și-a unit forțele cu designerul Gard Hollinger și au format Arch Motorcycle. Asta după ce Hollinger îi construise un custom în 2007.
Băieții s-au pus pe treabă și primul model a ieșit, deja, la lumină. Poartă numele KGRT-1 și este derivat dintr-o Harley-Davidson Wide Glide. Folosește un motor de Harley, modificat de S&S, suspensii Ohlins, componente Yoshimura și un subframe din aluminiu.
Niciunul dintre cititorii unui site de specialitate din Marea Britanie – visordown.com – pe care a apărut informația n-a apreciat creația lui Reeves. Cei mai mulți spun că e de-a dreptul urâtă.
Nicio vorbă, până acum, despre preț. Dar, cu siguranță, nu va fi un chilipir.
