Mazda Raceway Laguna Seca a fost scos din calendarul competițional MotoGP 2014, după 15 ani de Grand Prix. Vom avea, în schimb, curse în Argentina și Brazilia.  Circuitul de la Laguna Seca nu a putut îndeplini cerințele și nevoile impuse…

Mazda Raceway Laguna Seca a fost scos din calendarul competițional MotoGP 2014, după 15 ani de Grand Prix. Vom avea, în schimb, curse în Argentina și Brazilia. 

Circuitul de la Laguna Seca nu a putut îndeplini cerințele și nevoile impuse de Dorna, promotorul Campionatului Mondial de Viteză, iar aici ne referim și la taxele de licențiere care trec de la an la an. Potrivit ziarului american Monterey Herald, citat de crash.net, Dorna va cere anul viitor 800.000 de dolari pentru licențiere, iar ca să poată organiza evenimentul, cei de la Laguna Seca ar avea nevoie de 9 milioane de dolari.

Astfel, circuitul Californian n-ar fost capabil să concureze cu Circuit of the Americas și cu Indianapolis Motor Speedway, capitala mondială a motorsportului care au avut parte de finanțări suplimentare.

Desigur că organizatorii din California și-au anunțat intenția de a readuce cursa MotoGP pe Laguna Seca, dar, pentru moment, nu-i vom mai vedea pe  Rossi, Marquez, Lorenzo și Pedrosa întrecându-se pe tirbușon.

Calendar provizoriu MotoGP 2014:

23 Mar Qatar, Losail International Circuit (cursă în nocturnă)

13 Apr Americas, Circuit of the Americas

27 Apr Argentina, Autódromo Termas de Rio Hondo

04 May Spain, Circuito de Jerez

18 May France, Le Mans Circuit

1 Jun Italy, Mugello Circuit

15 Jun Catalunya, Circuit de Barcelona-Catalunya

28 Jun Netherlands, TT Assen (cursă sâmbătă)

13 Jul Germany, Sachsenring

10 Aug Indianapolis GP, Indianapolis Motor Speedway

17 Aug Czech Republic, Automotodrom Brno

31 Aug Great Britain, Silverstone Circuit

14 Sep San Marino & Riviera di Rimini, Misano World Circuit Marco Simoncelli

21 Sep Aragón, MotorLand Aragón

28 Sep Brazil, Brasilia

12 Oct Malaysia, Sepang International Circuit

19 Oct Japan, Twin Ring Motegi

26 Oct Australia, Phillip Island

09 Nov Valencia, Ricardo Tormo-Valencia

 

Foto: gembells.com