Neacordarea de prioritate, gropile, liniile de tramvai, toate sunt niște capcane din jungla urbană ce te pot lăsa accidentat și cu carenele sparte. Dacă ești la început de drum în lumea moto s-ar putea să nu-ți sară în ochi lucrurile…
Neacordarea de prioritate, gropile, liniile de tramvai, toate sunt niște capcane din jungla urbană ce te pot lăsa accidentat și cu carenele sparte. Dacă ești la început de drum în lumea moto s-ar putea să nu-ți sară în ochi lucrurile de care trebuie să te ferești când ieși la o tură în oraș.
În prezentul articol nu ne adresăm motocicliștilor experimentați și veteranilor, ci acelora care se pregătesc să intre în lumea moto și celor care nu sunt de mult timp posesori de permis cat. A. După ce am văzut numărul și principalele motive ale accidentelor de anul trecut, am încercat să identificăm pentru ei situațiile periculoase care pot pune capăt bucuriei și entuziasmului ce vin la pachet cu motocicleta.
Atenție la depășiri
Cele mai frecvente accidente au loc în momentul depășirii unui autovehicul care nu te-a remarcat. Te afli în depășirea unui autoturism, moment în care el face la stânga pentru a intra pe o stradă laterală sau pentru o întoarcere. Se întâmplă ori să nu semnalizeze, ori să semnalizeze din scurt, ori – pur și simplu – nu remarci faptul că el a semnalizat. Așadar, atenție la autovehiculele pe care intenționezi să le depășești și care își reduc viteza.
Unul dintre motivele pentru care folosim motocicleta în oraș este că ne ajută să ne strecurăm mai rapid. În orele de vârf, când autoturismele abia se pot mișca, motocicleta, scuterul sau bicicleta îți permit să folosești un spațiu mai mic pentru deplasare. În ultima perioadă, majoritatea șoferilor au devenit prietenoși și îți fac loc, sau țin la oglinzile lor. Sunt, însă cazuri, când șoferii se hotărăsc brusc să schimbe banda având impresia că pe cea alăturată se circulă mai rapid. Sau dintr-un taxi să coboare cineva care nu se așteaptă ca o motocicletă să circule în timp ce toate mașinile sunt în așteptare.
Nu este recomandat și nici legal să depășești pe partea dreaptă. Puțini automobiliști se așteaptă ca cineva să-i depășească pe acolo și pot oricând să tragă dreapta.
Pietonii care traversează pe unde nu te-aștepți
Mulți pietoni traversează prin locuri nepermise fără a se uita dacă vine cineva. Sau se uită, te văd și speră ca tu să frânezi sau să-i ocolești. Dacă ai viteză sau sar în stradă intempestiv, nu va fi bine. Și dacă pietonii știu pe unde ar trebui traversat, nu se pune problema în cazul câinilor comunitari, care trec pe oriunde. Deși, uneori, parcă e invers…
Gropile
Gropile apărute peste iarnă te pot doborî de pe motocicletă. Chiar dacă mergi frecvent pe un anumit traseu spre serviciu, se poate ca peste noapte să răsară o groapă de care tu să nu știi. În aceeași categorie intră și capacele de canalizare, care mai dispar.
Atenție mare la bălți! Nu știi ce e află sub apă, mai ales dacă strada este în construcție. Au existat cazuri în care motocicletele au intrat în ele până la… oglinzi.
Liniile de tramvai
Cât de periculoase sunt liniile de tramvai ude și proeminente, am aflat pe propria piele. E bine ca acestea să fie abordate cât mai perpendicular (în T), pentru ca roata de față să nu alunece.
Lucrările publice prost-semnalizate
În România se lucrează rar. Iar când se lucrează, de obicei se face de mântuială și durează o veșnicie. Lucrările publice nu sunt întotdeauna semnalizate corespunzător. Un coleg s-a trezit cu o ditamai linie de tramvai dezgropată din asfalt (era ca o șină de tren), în timpul lucrărilor de la Piața Muncii din București. În loc să marcheze șina din mijlocul drumului cu panouri succesive de atenționare, cei care executau lucrarea s-au rezumat la un singur indicator de ocolire, ca și când ar fi fost nevoie să ocolești un cap de pod, de exemplu. Urmarea: colegul s-a aflat la un pas de trântă și s-a ales cu ambele jante lovite. Era noaptea.
Atenție la intersecții
Intersecțiile sunt locuri în care trebuie să fii mai prudent decât de obicei. Dacă în mecanica cuantică o particulă poate fi în același timp în două locuri diferite, în trafic două corpuri nu pot fi în același timp și în același loc. Adică printr-o intersecție poți trece înainte sau după, dar nu în același timp cu un autovehicul care nu ți-a acordat prioritate.
Dacă traficul din intersecție este dirijat de un polițist, nu înseamnă că trebuie să te iei după semnalele pe care le face el. Au fost cazuri când au dat drumul unui sens de circulație, fără -l închide pe cel pe care tocmai îl dirijaseră.
Las-o moale
Viteza este corelată cu timpul de reacție. Dacă viteza este prea mare, nu vei putea opri motocicleta atunci când apare neprevăzutul. Rezistă tentației de a trage de accelerație sau de a-i arăta la semafor unui “șmecher” cu mașină sport că ești mai bun la liniuțe.
Nu ieși la bere cu motorul
Când ești cu motocicleta în oraș, uită că există alcool. Sau las-o într-un loc sigur și du-te acasă cu orice altceva, dacă vrei să te lungești cu prietenii la un pahar.
Încearcă să eviți mersul pe timpul nopții. Obstacolele de pe drum sau situațiile periculoase nu sunt atât de ușor de sesizat ca în timpul zilei.
Fii atent nu numai la traficul din fața ta, ci și la cel din spate. Dacă cineva se ține aproape de tine, lasă-l să te depășească sau mărește distanța. Învață să anticipezi ceea ce se va întâmpla în trafic. Nu te uita la câțiva metri în fața roții, ci la orizont. Consideră-te invizibil și nu aștepta ca alții să te ferească, cu toate că ai prioritate.
Poartă cască întotdeauna. Dacă iei un pasager/pasageră, dă-i și lui/ei echipament de protecție. Făi un scurt instructaj: când, pe unde și cum să se urce, de ce să se țină, unde să-și așeze picioarele, ce să facă la frânări, viraje, accelerare, etc.
Dacă participi la un marș, o paradă sau la o plimbare cu alți prieteni, află regulile de mers în grup. Cum se alcătuiește grupul, unde trebuie să stai, cum să te comporți.
Ferește-te de șoferul agresiv
Îți trebuie un miros fin pentru a-l recunoaște de la distanță pe șoferul agresiv, nervos, care vrea să depășească orice și care poartă de obicei o bâtă de baseball în portieră. Lasă-l să se ducă. Periculos este și șoferul începător sau prea în vârstă care merge incet și te forțează să depășești în locul în care nu ar trebui făcută manevra.
Conform statisticilor, cei mai predispuși accidentelor sunt piloții cu vârsta sub 30 de ani, care conduc o supersportivă. Aceste motociclete construite pentru competiții sunt ușoare și au mulți cai. Dacă au oglinzi, lumini și pot fi înmatriculate, nu înseamnă că e bine să le conduci prin oraș. Sau că pot fi conduse și de persoane fără experiență. Rata mortalității printre piloții care conduc motociclete supersport pe străzi este de patru ori mai mare decât în cazul celor care merg cu motociclete “convenționale”.
Verifică periodic starea motocicletei. Cum se prezintă frânele, dacă pneurile au presiunea corespunzătoare, obiecte înfipte, gradul de uzură, dacă ai vreun bec ars, etc.
Nu pleca la o plimbare cu motocicleta, fără să ai permis de conducere pentru ea.
Dacă ai întâlnit o situație periculoasă în trafic, te așteptăm să o împărtășești. Există posibilitatea ca alții să nu aibă cunoștință de ea. Povestind-o, îi putem ajuta pe cei tineri și lipsiți de experiență.




