Este una dintre cele mai bune (și simple) idei menite să ușureze viața motocicliștilor. Proiectul se numește MotoParking și se derulează deja în orașe din mai multe țări europene. Italia, Marea Britanie, Germania, Franța, Spania și Polonia sunt țările vizate…
Este una dintre cele mai bune (și simple) idei menite să ușureze viața motocicliștilor. Proiectul se numește MotoParking și se derulează deja în orașe din mai multe țări europene.
Italia, Marea Britanie, Germania, Franța, Spania și Polonia sunt țările vizate de acest proiect. Și cum ideea a plecat din Italia, acolo au fost montate primele „vestiare“. Sistemul e foarte simplu. Ai o parcare pentru motocicliști, iar fiecare loc de parcare este dotat cu un dulap de metal unde poți să-ți lași echipamentul până ce ți-ai terminat treaba prin oraș. Totodată, poți să-ți legi motocicleta sau scuterul.
Astfel, autoritățile locale care implementează acest proiect încurajează mersul pe două roți, dar și folosirea echipamentului de protecție. Știm cu toții ce înseamnă să cari, vara, geaca într-o mână și casca în alta când îți faci de lucru prin oraș.
Poți vedea cum funcționează în clipul de mai jos.
Zilele trecute, primele astfel de sisteme au fost montate și în Marea Britanie, notează visordown.com. Cum ar fi să avem așa ceva și-n România?

