Dacă între România și țările din vestul Europei este o distanță ca de la Pământ la Soare, distanța dintre motocicliștii din România și cei din Italia sau Germania este ca de la pământeni la extratereștri. Abia m-am întors dintr-o tură…
Dacă între România și țările din vestul Europei este o distanță ca de la Pământ la Soare, distanța dintre motocicliștii din România și cei din Italia sau Germania este ca de la pământeni la extratereștri.
Abia m-am întors dintr-o tură PeMotoare prin Alpi. După cinci zile de aer tare și 1.600 de km de viraje mă aflu din nou la biroul meu și-mi vin în minte lucruri și locuri din tura pe care tocmai am încheiat-o: un apus pe Stelvio pe care o să-l țin minte toată viața, acele de păr de care mă săturasem, deși nu credeam că se va întâmpla vreodată asta, vârfurile dezolante ale Dolomiților, mirosul ploii. Încă trăiesc senzațiile. Dar, totodată, îmi amintesc de motocicliștii lor și de felul în care „se dau“.
Eram sus, pe Passo Stelvio, pe la ora 20.00 și admiram valea. Pe drumul ce urca muntele într-un zigzag violent văd trei puncte care se mișcă asemenea unor bondari cu puteri supranaturale. Îi urmăresc cum atacă fiecare viraj, cum se joacă cu accelerația, cum țin un ritm de invidiat. Ajung sus. Sunt niște oameni pe la 40-50 de ani, cred, cu niște GS-uri 1200 și 1150. Modele mai vechi, oricum. Se opresc puțin și pleacă spre Elveția.
Cei mai mulți dintre motocicliștii pe care-i vezi în Alpi sunt la fel. Au GS-uri, valsează pe fiecare viraj, atacă fiecare ac de păr cu precizie. Mai vezi și băieți cu vitezane, îmbrăcați în combinezoane, care duc motoarele cu patru cilindri în linie în limitele superioare și zboară la 3.000 de m altitudine. Mai vezi alți băieți cu cruisere mari care țin un ritm pe care l-ar invidia orice racer de Dorobanți de la noi. În general, vezi motocicliști care știu să se dea. Și o fac foarte-foarte bine.
Frânează când trebuie, se apleacă relaxat și precis, ies din viraj elegant și admiră peisajul în linia dreaptă. Pe la noi, obiceiul e altul: urlă vitezana de zici că-i crapă motorul în linie dreaptă, urmează apoi o frânare puternică și un viraj abordat cu viteza unei biciclete. Apoi, iar full gas, că avem cu ce.
Știu, ăia-s nemți cu bani care-și permit motoare noi și au bani de benzină. Dar nu e doar atât. Au bani, își permit motoare și știu ce se face cu ele. Dacă tot vrem să facem schimbări, n-ar fi mai simplu să începem cu asta?
Foto: motorcycle.com