Știu, ideea articolului poate părea stupidă pentru unii, un fel de „mănânci, calule, ovăz?” dar printre comentariile pozitive am primit unul în care eram mustrat că motocicleta-i prea nouă și c-ar fi bine să mergem și cu motoare mai vechi.…
Știu, ideea articolului poate părea stupidă pentru unii, un fel de „mănânci, calule, ovăz?” dar printre comentariile pozitive am primit unul în care eram mustrat că motocicleta-i prea nouă și c-ar fi bine să mergem și cu motoare mai vechi. Alți prieteni îmi spun că n-ar pleca cu-atâta electronică după ei așa departe pentru că te poate lăsa în drum. Dar eu o țin pe-a mea: să aibă frâne bune, putere, suspensii, confort. Chiar și la capătul lumii.
Am mers și cu DR650 la drum foarte lung, în Kazahstan. Știu cum e. Am mers și cu o Yamaha Tenere din 93 ce rămânea fără frâne la coborâre pe Transfăgărașan. Iar la fiecare alimentare trebuia să pun și ulei, zici că era-n doi timpi. Mânca jumătate de litru la mia de km. Am mers, în fine, cu de toate în orice condiții.
Cea mai bună motocicletă pentru a pleca în jurul lumii e aia pe care-o ai, am zis-o de nenumărate ori. Decât să dai bani pe o motocicletă scumpă, iar apoi să stai să te uiți la ea, mai bine una mai ieftină și cu banii rămași pleci în Siberia. Sau decât să-ți iei adventure nou și să nu ieși de pe asfalt de teamă că se zgârie, mai bine-ți iei o statuetă cu pescarul chinez la care să privești de dimineața până seara.
Ce vreau să spune e că nu-s avocatul rablelor a căror principală calitate e că-s ieftine sau că nu se strică – ceea ce e un mit, din punctul meu de vedere, pentru că orice fier crapă după o anumită uzură.
Îmi vine acum în minte o secțiune de drum de coastă din Peru. Drum din ală liber, cu asfalt perfect și viraje de 90 de grade. Ah, ce bine-mi părea că nu mă aflam pe acel Tenere vechi și că puteam să mă dau pe viraje.
Îmi mai vine-n minte idiotul ăla cu tuc-tuc-ul care mi-a întors în față fără să se uite-n oglindă, fără semnalizare, fără nimic. Ce bine c-am avut frâne bune și anvelope cu aderență, nu Mitas-urile ălea E-07.
Și mai e ziua aia în care-am făcut 500-600 de km. Cum ar fi fost să-i fac cu DR-ul ăla din Kazahstan, unde la 90 km/h îmi tremurau dinții de la vibrații și nu știam cum să mă mai mult pe șaua aia tare ca o scândură?
“Da, dar să pleci cu-atâta electronică, se duce dracului…” Nu știu, eu în 60.000 de km n-am avut nicio problemă. Și cred că pot face încă atât fără să crape.
“Dar o motocicletă veche o repari în mijlocul drumului, la una din asta nouă n-ai ce să-i faci”. Poate-o repară unul priceput. Eu nu m-am apucat de motociclism în era Mobra, n-am prea avut motociclete care să se strice, iar când s-au stricat le-am dus la service. Deci n-o prea am pe asta cu mecanica.
Singura problemă reală a motocicletelor ăstora de adventure-touring e că-s din ce în ce mai grele. Iar dacă pleci singur și ai drumuri fără asfalt în față (sau dacă n-ai drumuri), să controlezi măgăoaia poate fi un calvar. Iar dacă-ți cade… mai bine să nu-ți cadă.
Dar există și variante ușoare. Dacă mâine-aș pleca-n Mongolia, unde toată lumea zice că nu-i bine să te duci cu motocicletă grea, ori în Africa, ori mai știu eu unde, aș alege ceva mai ușor – să aibă sub 200 de kg cu rezervorul plin, o autonomie respectabilă și ceva confort. Dar, totuși, cât mai nou. Hai, dac-aș ajunge în India, poate-aș merge pe Royal Enfield, că-i ceva tradițional – asta-i altă poveste.
“Ți s-a urcat la cap, Predoi, mai ieri mergeai pe Hornet, acum numai figuri”. Probabil, dar de ce să-ți faci nevoile-n fundul curții când lumea a evoluat?