“Să știi că mulți jurnaliști mi-au zis c-au fost foarte încântați de F750GS. Unora le-a plăcut mai mult decât F850”, îmi povestește Matei (RideX), unul dintre ghizii evenimentului de lansare din Malaga. Mă pune puțin pe gânduri. În vechea gama…

“Să știi că mulți jurnaliști mi-au zis c-au fost foarte încântați de F750GS. Unora le-a plăcut mai mult decât F850”, îmi povestește Matei (RideX), unul dintre ghizii evenimentului de lansare din Malaga.

Mă pune puțin pe gânduri. În vechea gama F800/F700, cel mic era uitat, undeva, într-un colț, astfel încât puțini știau de existența lui. Chiar și acum, la evenimentul de lansare, tot 850 a fost starul. Dar asta nu m-a oprit să fiu curios.

Cu o culoare ce-ți sare în ochi, cu o șa coborâtă și un preț mai bun, F750 pare o alegere interesantă. Puteți afla primele impresii din testul de mai jos. Filmul poate fi văzut și pe YouTube, unde vă invit să v-abonați pentru mai multe materiale similare.

Bun, iar ca să răspund la întrebarea din titlu, pentru mine tot 850GS e motocicleta superioară. Pentru că are o furcă mai bună, cu cursă mai lungă ce permite ieșiri în off-road și roți cu spițe tubeless. Dar pentru fiecare, motocicleta mai bună poate fi alta. Contează înălțimea, bugetul, preferințele. Suntem tare nerăbdători să-l încercăm în România, eventual într-un comparativ cu Suzuki V-Strom 650 și Kawasaki Versys 650, rivalii din segment.