chief-teaser
Noul Indian Chief va costa 19.000$. Teaser Video
14/05/2013
În ce poate fi transformată o Kawasaki Z1000
15/05/2013

Ce-i de făcut ca să nu mai fim „interziși“?

Pe cele mai importante străzi din orașul Alexandria, motocicliștii și scuteriștii n-au voie să circule între orele 22.00 și 6.00. Cât despre biciliști, interzis la orice oră. Ce e de făcut?

Cazul din Alexandria a fost prezentat de către noi, pe larg, aici

Măsura este abuzivă, având în vedere că există deja o lege pentru a-i pedepsi pe cei care fac zgomot și tulbură liniștea publică.  Este vorba despre art. 100, alin 7 din legea privind circulația pe drumurile publice arată clar că este interzisă  „conducerea unui autovehicul care, în mers sau staţionare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legal admisă“ și că acest fapt consituie o contravenție, sancționată cu 4-5 puncte amendă. Mai mult, potrivit art. 112 din aceeași lege – litera h, în cazul în care „zgomotul în mers sau staţionare depăşeşte limita legal admisă pentru tipul respectiv de vehicul“, se reține certificatul de înmatriculare.  N-ar fi nevoie decât de un echipaj care să aibă aparatură care să măsoare decibelii și s-ar rezolva problemele.

Situația este și mai gravă pentru că au fost „scoși din circulație“, alături de motocicliști, scuteriștii și bicicliștii (aceștia din urmă, pe toată durata zilei). Dacă în cazul motociliștilor înțelegem că un 4 în linie de 1000 cc cu evacuare Akrapovic poate fi deranjant pentru auzul primarului, care-i pretextul când vine vorba de scutere și biciclete?

Totodată, Alexandria nu este singurul oraș din țară unde mersul pe motocicletă este interzis pe timpul nopții, potrivit cititorilor Pemotoare.ro

Nu te întrebăm dacă măsurile sunt corecte sau abuzive pentru că, fiind un site pentru motocicliști, rezultatul sondajului ar fi evident. În schimb, te întrebăm ce crezi că putem face ca să schimbăm situația și ca să nu mai existe astfel de cazuri? Votează folosind formularul de mai jos. Poți alege până la trei variante de răspuns simultan.

[poll id=”10″]

Folosiți cu încredere secțiunea de comentarii de mai jos.



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.