

După o noapte petrecută la o familie de camionagii dintr-un sat uitat de lume, după încă 200-300 de km de drum fără asfalt, am ajuns la un loc minunat numit “Hotel”.
Eram în Karaganda, un oraș industrial din Kazahstan unde trăiește și o comunitate importantă de români. După ce i-am întâlnit pe câțiva dintre aceștia, am accelerat spre Astana – noua capitală a Kazahstanului.
Urmărește filmul în fereastra de mai jos sau direct pe YouTube.
Astana este un oraș ciudat: a fost construit integral în ultimii 20 de ani, când președintele Kazahstanului a decis mutarea capitalei din Almaty la Astana. Totul este planificat, tras la linie, totul așezat cu un anume sens. Totul sclipește și exprimă noua față a Kazahstanului. Clădirile au forme ciudate – de la o piramidă misterioasă ce poartă numele de “palat al păcii” până la o iură gigantică ce pare luată de vânt – unde găsim un mall.
Din Astana am traversal, din nou, marea stepă spre sud. După o noapte pe malul lacului Balkhash, după o întâlnire de gradul III cu un grup de cămile, am ajuns în orașul Taraz – unde ne-am pomenit în mijlocul unui festival.