

Suntem obișnuiți s-auzim numai de rele despre țara noastră și despre locuitorii ei și să dăm exemple de fapte frumoase făcute de alții. Ei bine, nu-i chiar așa. Omul sfințește locul și printre noi sunt destui ce pot duce la bun sfârșit o astfel de sarcină. Iată o întâmplare din Brașov.
Mai ții minte clipurile celebre de pe youtube cu motocicliștii care ajută pesoane în vârsă să treacă strada, salvează viței din râu și alte atfel de fapte care fac ocolul lumii prin internet?
Ei bine, avem și noi așa ceva. Personajul principal este un scuterist, „mare domn“, după cum va zice un alt domn care aștepta autobuzul în stație. Localitate: Brașov. Când: în Vinerea Mare. Dar mai bine privește ce se întâmplă:
Cu tot (sau mai ales) cu neaoșul și reconfortantul „dă-l în p… mă-sii“ trântit de pasager și cu faptul c-ar fi putut primi amendă pentru că n-avea cască, nu putem spune decât un mare „bravo“ lui și tuturor celor care fac astfel de lucruri și pe care nu le putem publica pentru că n-au avut o cameră care să-i filmeze.