Transfăgărșanul, reabilitat pentru a fi deschis tot anul
31/07/2015
Robbie Maddison face surfing. Cu motorul VIDEO
03/08/2015

14 motive ca să îți faci vacanța cu un motociclist

Dacă nu reiese cu certitudine din titlu, o spunem clar: acest articol se adresează doamnelor și domnișoarelor. Care se pregătesc să plece în concediu și nu prea știu cu cine. Poate au vreun prieten motociclist și noi le dăm o sugestie. Sau dacă nu au încă, poate vor să-și facă.

Iată așadar, 14 motive pentru care ai vrea să pleci în concediu cu un motociclist. Evident, enumerarea este exemplicativă, nu exhaustivă, lista fiind deschisă:

  1. Pentru că o vacanță făcută cu motocicleta nu este o simplă vacanță…ci o aventură memorabilă. Oricum ar decurge excursia, amintirile vor persista altfel decât în cazul călătoriilor efectuate cu alte mijloace de transport.
  2. Pentru că găsești loc de parcare oriunde. Chiar și în cele mai aglomerate destinații turistice, în zona obiectivelor interesante sau în centrul orașelor, pentru o motocicletă e mereu loc de parcare.
  3. Pentru că mersul pe motocicletă îți tonifică posteriorul. Studiile efectuate de membrii redacției “Pe Motoare” pe voluntare au arătat fără dubii că, în timp ce statul în fotoliul automobilului duce la aplatizarea, înmuierea și mărirea feselor, mersul pe șaua de motocicletă are efecte adverse asupra acestora, care se rotunjesc și devin mai ferme.
  4. Devii mai selectivă și mai înțeleaptă. Dacă reușești să împachetezi hainele și cosmeticele în așa fel încât să intre într-un top-case, vei învăța să te bucuri de lucrurile simple. Este ceea ce învață persoanele religioase după ani de meditații: ești bogat spiritual când ai puține lucruri materiale.
  5. Te vor invidia absolut toate prietenele. Iar rudele te vor privi altfel.
  6. Ai șansa de a ține ore întregi între picioare un bărbat.
  7. Vei avea ce povesti la cafea.
  8. Vei scăpa de grija zilnică a coafurii. Nu are rost să îți mai aranjezi părul prea mult, din moment ce se va strica toată munca atunci când îți pui casca pe cap.
  9. Bărbații care știu să conducă o motocicletă ating o femeie altfel decât o fac automobiliștii. Degetele deprinse cu dozări fine ale ambreiajului, frânei și accelerației au un dezvoltat simț tactil. La mașină, comenzile astea se fac cu picioarele.
  10. Motocicliștii sunt romantici. Chiar dacă sunt pletoși, chelioși, tatuați sau îmbrăcați în piele, motocicliștii se bucură sincer de peisaje, apusuri, răsărituri, de mirosul mării, al pădurilor, al fânului cosit sau al florilor.
  11. Un motociclist nu se rătăcește niciodată. Chiar dacă nu folosește GPS sau hartă și greșește drumul, asta nu va fi pentru un motociclist decât prilej pentru o nouă explorare, niciodată motiv de nervozitate.
  12. Motociclistul are ochiul antrenat. Obișnuit mereu să fie atent la gropi, trafic sau alte pericole, va ști cum să găsească cele mai frumoase locuri (de exemplu, o plajă ascunsă) pentru a vă bucura de concediu.
  13. Motociclistul este mereu atent la nevoile pasagerei. Vei fi întrebată dacă ți-e cald/frig, foame/sete, dacă ești obosită, etc., lucru care nu se întâmplă femeilor ce merg cu mașina.
  14. Pentru că te vei simți sexy (și chiar vei fi) atunci când vei avea pe tine un costum de piele.



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

28 Comments

  1. silviu spune:

    Dupa un drum lung motociclistii se pisa pe unde apuca in capitala. Incalca regulile si trec pe linia continua pentru ca au doua roti.

    • bibicu spune:

      Parerea mea despre tine domnule draga Silviu este ca esti PRAF !

    • Tzu spune:

      Ciudat, eu doar soferi pe langa masini am vazut urinand… :))) motociclisti pe niciunu, decat in benzinarii si cunosc destui motociclisti

    • Raul spune:

      Eu cred ca țin in ei tot drumul doar pentru sentimentul ala ca s-a pista în capitala.:))
      Și eu sunt motociclist,dar luându-și destul de mult sa îmi desfac costumul,aștept pana a la benzinărie doar pentru comoditate,dar acum ca m-ai provocat,am sa încerc și în capitala în aer liber, poate e ceva special

    • Andrei spune:

      Draga Silviule nu iti doresc decat sa stai la soare cu un motor incins sub tine( nu de la turatul lui ci doar de la functionarea normala) la 50 grade ( cauta pe internet temperatura la soare/umbra versus cea de la nivelul asfaltului), asta imbracat in pantaloni, geaca si cu o casca in cap ca sa fii protejat de inconstienta, sau sa stai cu fata in fata cu esapamentul unei masini unei masini diesel ( din aia ” pe motorina”) care in acte e euro 2 sau 3 dar in realitate nici un soi de euro ca doar cu 50 lei la ITP rezolvi.
      Si inca o chestie, treaba cu pisatul…. serios…. mai citeste ceva..

    • Aaa spune:

      Și șoferii de bolizi sau mașini ieftine se pisa pe unde apuca , cei mai mulți șoferi încalcă regulile și trec pe linia continua, arunci cu noroi aiurea ! Nu pot sa cred ca ai fost atât de sfânt încât ai dat semnal și ai așteptat cuminte in spatele cozii de fiecare data !

  2. Cezar spune:

    Draga Silviu, am vazut pe unii cu motociclete care se si caca pe unde apuca. Asta nu inseamna ca astia din masina sunt mai educati. Iar despre mersul in trafic, dupa multi ani de mers cu masina, in momentul in care m-am urcat pe motor, am invatat ca este foarte important sa ma asigur si cand trec pe verde. Nu sunt toti la fel, iar acest articol are cu totul alt inteles.

    PS: sdfghh, articolul asta aste scris de un „prost” care daca te-ar vedea, cred ca i-ar creste inima.

    • Gherase Alex spune:

      Poti sa mai adaugi…cu motorul faci economie de bani, dai mai putin sa treci podul la Cernavoda sau sa vizitezi Portul Constanta

      • cucu spune:

        peste podul de la cernavoda se trece gratis cu motorul( sau cel putin eu nu am platit vara asta)

  3. Dan spune:

    ” drum lung motociclistii se pisa pe unde apuca ” … In masina te pisi in torpedou ? Cu exceptia cazurilor in care vehiculul ales are in dotare toaleta toata lumea opreste la toaleta la fel ( benzinarie, popas, tufa … ). Punctul 2 : Biciclistii si motociclistii ( care au cap pe umeri ) conduc mult mai prudent si mai legal decat cei din masini pentru ca orice greseala ii costa oase rupte si politistii nu ii plac prea mult oricum 😉

  4. daciana spune:

    in loc sa impartitI articolul asta in stanga si in dreapta va certati ca niste gansaci…a trecut vara si eu nu l-am citit, tot cu masina m-am dus la mare. EFICIENTA BAIETI!! EFICIENTA! NUVAMAIPISATIAIUREA

  5. Riderul spune:

    Sa scriu si eu ceva. Ai dreptate cu multe chestii in acest articol. Luna asta sm implinit 20 de ani de condus moto. Ce sa mai pretinzi de la soferii si soferite daca chiar motociclistii isi fac concediul cu masina?? Am facut un grup moto in orasul meu. Primavara si toamna e plin de motociclisti…bineinteles pe distante f scurte. Iarna toti se vat cu pumnul in piept ca firjeaza moto toata vara. Si cand vine varraaa….se imprastie toti care pe unde….ba familia…ba gagica …ba.. bunica…majoritatea deoendenti de masina. Si uite asa se duse drecu vara cu motocicleta cu tot. In orice caz o domnisoara care totusi a reusit sa faca un concediu un rider…garantez ca a fost fericita! 100%

    • Easy rider spune:

      Foarte bine punctat 🙂 .Marea majoritate dintr-e ei sunt ,,motociclisti de oras”. Să nu mai vbim de echipamentul minimal (max casca si GO) :))
      Iesire de 100km si pa.

      Cat pt.domnisoarele in cautare… cautati si veti gasi! 😉

  6. Riderul spune:

    Scuze ptr gramatica,am scris cam in graba….grija la condus si traiti-va viata cat mai mult pe 2 roti! Satisfactia suprena!

  7. Adriana spune:

    Superb articolul. Am iubit si iubesc doua roti. Dar…nu am avut ocazia sa cunosc niciun motociclist. Pe unde va gasim in Bucuresti?

  8. Samira spune:

    Si unde gasim astfel de motociclisti? Sunt interesata de o vacanta faina, dar oriunde dau de motoristi sunt tare increzuti si nu le pasa deloc de fetele de langa ei…..OF

  9. Adriana spune:

    Neata! Nomal, sunt la semafor, in trafic…Dar eu, de exemplu, imi doresc un prieten/ iubit motociclist si nu stiu unde l-as putea gasi. 🙂 Da, exista intruniri, deplasari, cluburi moto, dar membrii de acolo cam au situatia lor…

  10. Calin spune:

    N-a spus nimeni ca e usor.
    Doar fain 🙂
    Daca intrebi cum sa cunosti un motociclist … Ridica capota la masina si fa-i semn unuia 🙂

  11. Motciclistu Vesel spune:

    Pentru Silviu – s-a pisat vreun motociclist pe tine prin capitala ? Regret cele intamplate , oricum daca totusi esti genul acela care se oftica atunci cand un motociclist trece pe langa tine ( fie si pe linia continua, mai ales cand pe celalalt sens e liber ) tin sa te anunt ca cei de pe motocicleta , mai ales vara , au intre picioare un motor , care are cca 100c , si in nici un caz nu au aer conditionat , ci doar o geaca ( de protectie ca deh, sunt multi soferi care nu respecta nici cele mai elementare reguli de circulatie ) si fac treaba asta ca sa nu ai tu, Silviu de la semafor , inca 5 masini in fata ta , si sa mai prinzi cateva semafoare . Asa ca ar trebui sa apreciezi efortul facut de motociclisti , si sa nu ii mai blamezi aiurea . Cat despre pisat , cine stie poate te -ai intalnit tu cu vreun baiat care s-a suparat rau pe tine si chiar a vrut sa se pise pe tine prin capitala !

  12. Edi spune:

    Salutare ,frumos articol si de ce nu ,adevarat!!citeam comentarile si ele au fos acaparate de comentul lui Silviu-nu bagati in seama toti frustratii care cel putin odata s-au pisat pe ei !!!Si domnisoarele care doresc sa cunoasca motociclisti sunt invitate la festivalurile motto !Unde ?….Ele se organizeaza in toate tara !Cand .?…..aproape in fiecare weekend !!!!Va asteptam cu drag!!Asfalt uscat,atentie sporita ,LH&R!!

  13. Andra spune:

    Articolul e scris oarecum stangaci, dar in parte adevarat. Aceleasi sentimente le ai si daca mergi singura pe 2 roti, mai putin intrebatul daca ti-e frig, foame, esti obosita etc. De fapt ar trebui sa fie despre libertate. Libertatea de a merge doar tu si vantul. Sa vezi, sa simti, sa traiesti! Dar toate se amplifica, nu atunci cand mergi cu un motociclist, ci atunci cand mergi cu persoana potrivita. Daca tu ca motociclista, gasesti un alt motociclist sa te priveasca asa cum privesti tu un apus, in timp ce cauti aparatul in colb, ehh atunci e si mai fain pentru ca sunteti pe aceeasi lungime de unda, va intelegeti din priviri si nu aveti nevoie de prea multe cuvinte. Drumuri uscate!

  14. Ale spune:

    Drăguț articol. Tare as mai vrea eu un iubit motociclist si mor cand vad cate o pitipoanca cu tocuri de 15 alaturi de motociclisti :((((
    Eu ador motoarele de cand ma stiu. Si acum imi aduc aminte ca aveam o trocicleta de plastic pe la 3 ani si incercam sa ma ridic într-o roată, mai exact cea din spate, dar eu aveam in spate 2 roti Mai departe ce ză zic.. m-am julit rău. Mai putin sunt majora iar atunci imi voi duce dorințele la capăt!

Dă-i un răspuns lui Ale Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.