Cum să-l întâlnești pe Valentino Rossi
08/04/2014
Pregătiri intense pentru Motocross Cup. Începe sezonul 2014
09/04/2014

Zece motocicletele care nu se vor demoda niciodată




Există anumite motociclete pe care le poți folosi o viață, fără să simți nevoia de schimbare. Unele sunt modele de legendă, care au scris istoria motociclismului și care vor rămâne pentru totdeauna un reper în industria moto. Altele de-abia s-au lansat, dar păstrează același caracter clasic ce nu se va demoda odată cu trecerea anilor. 

Am trecut pe hârtie câteva motociclete (noi și vechi) ce nu se vor demoda niciodată.

BMW R nineT

Este printre  ultimele și cea mai frumoasă dintre motocicletele lansate de BMW. Are sub șa celebrul motor boxer, cu o istorie de 90 de ani, și arată impecabil. Furca întoarsă, detaliile, posibilitățile de customizare și poziția fac din ea un cafer acer actual și, încă de la prima vedere, știi că este una dintre motocicletele pe care poți s-o scoți liniștit la plimbare și peste 20 de ani, iar atunci vei atrage o mulțime de priviri. Detalii. 

r ninet

BMW R nineT

Triumph Bonneville. Alternativa: Yamaha SR400

Bonneville-ul celor de la Triumph nu are nevoie de prea multe prezentări. Este o motocicletă clasică, iar prima din serie a fost fabricată în 1959. Bonneville-ul modern a ieșit pe poarta fabricii din Hinckley, Leicestershire, în 2001 și este inspirat din motocicleta apărută acum mai bine de 50 de ani, dar cu tehnologie actuală. Bonneville 2014 are un bicilindru de 865 cc are injecție, cinci trepte de viteză și se laudă cu 68 de cai putere. Că tot am adus-o în discuție, o poți testa în această perioadă. Detalii. 

bonneville-se-3

Triumph Bonneville 2014 SE

O altă motocicletă clasică este Yamaha SR400, care a reintrat în producție după 35 de ani de pauză. Este atât de vintage, încât nu are doar monocilindru și aspect clasic, ci se laudă cu kickstarter și frână-spate pe tambur.

Harley-Davidson Sportster

Motocicletele Harley-Davidson nu par afectate de trecerea anilor. Cei de la Harley sunt așa de tradiționaliști încât un model cu adevărat nou iese o dată pe deceniu. De exemplu, Street 750 este prima motocicletă construită de Harley-Davidson pe șasiu nou după 13 de ani. În rest, schimbările intervin la alimentare (injecție vs. carburator), ABS, răcire prin lichid la unele motoare și alte câteva detalii. Iar Sportster este un clasic al gamei. Până de curând era cel mai mic Harley-Davidson și se fabrică din 1957.

800px-1957_Harley-Davidson_XL_Sportster

Harley-Davidson Sportster 1957

Yamaha V-MAX

Istoria V-Max începe în 1985, când designerul Atsushi Ichijo a desenat o motocicletă ce avea să rămână aproape neschimbată peste ani, cu aspect impunător, forță brută și tărie de caracter. Deși a fost criticată pentru lipsa manevrabilității, V-Max este recunoscută pentru accelerația demențială și pentru „branhiile“ devenite clasice în lumea motocicletelor. Noul VMAX (s-a schimbat și numele) a apărut în 2009 și a venit cu schimbări de tehnologie potrivite anilor în care trăim, dar a păstrat același spirit.

2014-Yamaha-VMAX-EU-Power-Black-Static-001

Yamaha VMAX 2014

Ducati Monster 

Anul acesta, Ducati a lansat Monster 1200. Iar asta a fost prima evoluție cu adevărat semnificativă a roadsterului din Bologna. Are motorul Testastretta, răcit cu lichid și cadrul clasic de trip trellis, fabricat din oțel. Anul trecut, Ducati sărbătorea 20 de ani de la lansarea primului Monster – „Il Monstro“. În 2005, peste 50% din vânzările Ducati erau Monster.

M-1200S_2014_Amb-04_R_1920x1080.mediagallery_output_image_1920x1080-620x350

Ducati Monster 1200

Suzuki Bandit

Nu demult, se făceau acele motociclete standard, „bune la toate“. Motociclete care arătau bine și cu care puteai face de toate: mers în oraș, mers sportiv, touring, cu motoare derivate de pe motocicletele sport, pe care puteai pune bază. Banditul a rămas ultima redută a acestei clase, dar cu look modificat și doar în versiune S pentru clasa mare, deși tot farmecul era acel far rotund. Dacă nu vrei un Bandit S nou de 1250, trebuie să te mulțumești cu un model second-hand. Varianta 1250 îți oferă cuplu maxim încă de la 3.700 de rpm. Și este un patru în linie. UPDATE Era să ne scape. La capitolul big naked bike made in Japan, nu putem sări peste Honda CB1300 – succesorul CB1100. Are motorul de pe cruiserul X4 și s-a vândut în două versiuni: standard și cu semi-carenă.

800px-1996_Suzuki_GSF600_Bandit_

Suzuki Bandit 600 1996

Moto Guzzi V7

Orice Moto Guzzi arată într-un mare fel. Asta pentru că n-o să vezi prea des un motor în V dispus transversal. Ultima Moto Guzzi este modelul V7, cu propulsor de 700 cc, care dezvoltă 50 de cai putere și mult caracter.

Moto-Guzzi-V7-racer-06-620x350

Moto Guzzi V7 Racer

Royal Enfield Bullet 500

Royal Enfield a scris peste 80 de ani de istorie moto, iar Bullet 500 este cel mai longeviv model în producție continuă. Cu o astfel de motocicletă, o nemțoaică – Henriette a.k.a. Luna – a traversat singură Americile de la nord la sud. Anul trecut, Royal Enfield a prezentat un nou model: Continental GT. Are același monocilindru de 500 cc, răcit cu aer și încă n-a reușit să ajungă la 30 de cai putere. Iar asta-i păstrează tot farmecul.

new-bullet-500-green-motorcycle-left-side-view-600x463

Royal Enfield Bullet 500

Yamaha XT. Alternativa: Suzuki DR

Nu puteam ocoli zona enduro, deși aici motocicletele nu prea rezistă, din cauza „tratamentului special“ de pe coclauri. Totuși, niște adevărate redute sunt Yamaha XT și Suzuki DR. Yamaha XT600 a ieșit pentru prima oară pe poarta fabricii în 1984 și a devenit, în scurt timp, cea mai populară motocicletă de enduro. Dar istoria merge și mai în spate. XT600 este derivată din XT500, lansată în 1975. De-a lungul timpului, Yamaha XT600 a primit tot felul de variante, printre care și Z Tenere și a fost fabricată până în 2003, când s-a transformat în… XT660. Dar, dacă vrei să fii sigur că nu dai greș, uită-te la un exemplar din anii 90. Costă mai puțin ca unele biciclete și te duce în locuri de poveste.

Yamaha_XT600Z_Tenere_1VJ

Yamaha XT600Z Tenere

O altă motocicletă legendară este DR 350, apărută în 1990. Se spune că proiectul „Long Way Round“ a fost inspirată de un grup de prieteni care au plecat în jurul lumii pe Suzuki DR350. ,

Mobra

Ce caută Mobra aici? În principiu, Mobra a fost o motocicletă demodată încă dinainte de-a apărea. Nu era nici frumoasă, nici prea bine nu funcționa. Dar anii în care nu puteai avea altceva și poveștile care s-au născut vor menține Mobra pentru totdeauna vie în amintirea românilor, fiind singura motocicletă Națională. Mobra va trezi întotdeauna nostalgii și povești frumoase. Tocmai de aceea, chiar dacă este demodată ca fier, spiritul Mobra va rămâne pentru mulți ani în sufletul motocicliștilor care-au prins 89 pe două roți.

Moto-Romanesti-curse-80-2-620x3501-620x350

Mobra, vedeta curselor anilor 80



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro

2 Comments

  1. marce din cluj says:

    Moarte sigură cu cobra,… dar mai sigură cu MOBRA !!!He..He…he…mobra mergea si pe o roată ,făceam si enduro cu ea in treapta 1, era un mare shit ,dar am invățat pe ea si cînd se strica o puteai împinge pînă acasă.o mai impingeai si pt. că benzina era pe cartelă si mergea si cu tot felul de solutii chimice gen toluen,benzen si chiar cu solutie de cartofi numită plotox!!!trebuia doar sa bagi proportia potrivită de ulei sau motorină in combustibil sa nu gripezi motorul.astea sunt povestile traite in adolescenta si tinerete de mine povesti pe care banditurile,triumfurile si Bmw-urile nu le cunosc si nici nu le-au trăit vreodată.

  2. Dr. Mihai says:

    Mi-a placut articolul si comentariile. Mobra a fost si este o motoreta clasica si frumoasa. Eu stau in Los Angeles acum, si intr-o zi o sa imi aduc aici Mobra unchiului meu din Romania sa o tin de colectie 🙂 Ca a mea am vandut-o la Cluj cand am emigrat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.