Valparaiso, mon amour. Go South – Ep. 01
03/01/2018
Începe Dakar 2018. Go, Mani Gyenes!
06/01/2018

Ultima zi din 2017 pe malul Pacificului. Go South – Ep. 02




Avem poftă de drum. Oricat de bine m-aș fi simțit în Valparaiso, trebuie sa se invarta roata. La nord de oraș începe Vina del Mar, urmată de alte stațiuni mai mici. Spre deosebire de casele-container cu aspect de favele din centrul vechi al orașului Valparaiso, în Vina del Mar vezi blocuri înalte, albe și curate, oameni care aleargă pe faleză, palmieri și o mulțime de restaurante. Este o cu totul altă lume. 

După vreo 15 km ne oprim la un restaurant pe malul oceanului. E trecut de ora prânzului.  Un restaurant pescăresc. Am comandat, pentru a treia oară, cred, un ceviche. Treaba cu acest ceviche e că e cu totul diferit de la un restaurant la altul. Cel mai bun a fost cel din Valparaiso, dar se spune că în Peru este la alt nivel. Ceviche este o combinație de pește crud amestecat cu fructe de mare, marinate și puse alături de felii subțiri de ceapă, porumb și alte ingrediente, în funcție de local. Iar după acest ceviche, am mai luat o supă de pește. Cum ar putea să fie o supă de pește preparată pe malul oceanului? Foarte diferită față de borșul nostru pescăresc. Un gust simplu, fad, fără prea multe sosuri și mirodenii.

Supă de pește pe malul Pacificului

Scăpați de aglomerație, dăm de un drum virajat și liber. Tot pe malul oceanului. Doar că-n locul hotelurilor și blocurilor de apartamente cu multe etaje, au apărut vile cochete, ascunse după stânci. Este locul unde bogătașii din Chile și-au construit casele de vacanță. Cuburi, sun-deck-uri, liniște, miros de ocean.

Până la Serena, destinația noastră, nu se întâmplă nimic deosebit. Pe cât posibil, încercăm să ne ferim de Ruta 5 – Pan-Americana. Astfel, mergem pe șosele mai puțin umblate și descoperim locuri, sate, oameni. Avem poftă de drum. La Serena este un fel de Mamaia, doar că mult mai mare și fără titi-car-uri. Ne-am oprit doar pentru tranzit și nu regretăm asta.

Ultima zi din 2017

În loc de țoale festive, am costumul de motor, în loc de urări ascult sunetul motorului. Mă trădează doar sticla de șampanie pe care o car în cutia laterală. Ultima zi a anului este o zi ca oricare alta. Până la un anumit moment. Pentru că într-o zi obișnuită n-aș putea vedea minunea din fața ochilor: în dreapta deșertul Atacama, în stânga Pacificul și o șosea virajată cu asfalt perfect doar pentru mine.

 

Ajungem în Bahia Inglesa, destinația noastră de pe malul Pacificului, la Apus. Primul pas pe care-l fac pe plajă îmi dă o stare de bine. Este un fel plajă Amalfitană, dar cu nisip și deșert în spate, unsat pescăresc mic și curat. Demult n-am avut așa un sentiment de liniște. Soarele se scurge încet după o dună de nisip – câțiva încă fac baie în ocean, iar noi căutăm o bere. Găsim cu greu – toată lumea se pregătește de revelion și, odată cu venirea serii, oamenii se retrag.

Îmi imaginez că va fi mare petrecere, cu dansuri pe plajă, cu muzică, cu focuri de artificii. Dar mare-mi e mirarea atunci când ies la plimbare: la cele câteva restaurante încă sunt locuri, nu duduie muzica de niciunde, iar oamenii sunt cât se poate de relaxati. La miezul nopții ciocnesc paharele cu șampanie și cam atât.

În astfel de condiții n-am avut decât să ne conformăm. Așadar, la ora 01.00 puneam capul pe pernă, așteptând plecarea de a doua zi. Șampania din cutia laterală rămâne nedeschisă.



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.