Buryatia: între misticismul lor și realitatea mea – Go East #8
02/08/2018
Lena Highway: tone de praf, o întâlnire neașteptată și emoții înainte de Drumul Oaselor – Go East #10
04/08/2018

Tradiție rusească: “Niciodată nu lași sticla goală pe masă”. Go East #9




“An empty bottle never stays on the table”, îmi explică Evgeny, serios, și pune sticla de vodka goală pe podea. “Când soldații ruși au ajuns la Paris..”, dar n-apuc să aflu ce se întâmplă pentru că timpul pentru un nou rând. Mă uit la pahar, e din nou plin – parcă-l golisem mai devreme – îl ridic și, sănătate. “Pentru prietenul nostru din România”. Las paharul pe masă, îmi iau puțin privirea de la el și.. e din nou plin. De unde deduc că nici paharele n-au voie să stea goale. 

Acțiunea se petrece într-o cârciumă din orășelul Mogocha. Mă aflu de zile bune pe drum, iar norma e de 600 de km. În orașe, n-ai de ce să te-oprești mai mult decât pentru câteva ore de somn, iar peisajul îl vezi de pe motocicletă. Oricum, formele din jurul tău se schimbă așa de lent că ai timp să aprofundezi totul. 

Ajung eu în Mogocha la lăsarea serii și trag la hotelul Turist – singurul din oraș – Mogocha e o localitate de munte, construită acum 100 de ani odată cu Trans-siberianul și apoi folosită ca bază pentru exploatările miniere din zonă. Dau să intru în recepție… și primesc un “niet”, cu regret sincer. Aoleo, cum “niet”, iar eu unde dorm. Apare, brusc Sasha, un băiat bun la toate și-i explică ceva doamnei care mi-a zis că “niet”. Hopa, mai au ceva – un singur pat într-o cameră de șase. Mă cazez, desigur, doar n-o să dorm pe motocicletă. 

Initial am ajuns aici. Hotel Turist, Mogocha

Duc motorul la garaj și-mi dau seama ce s-a întâmplat. Înăuntru, vreo 7-8 motociclete – toate R1200GS/GSA, cu excepția unui K1600 și a unei Kawasaki Z1000SX. Numere de Rusia. Păi normal, ați venit voi de la Vladivostok să-mi luați mie camera și dreptul la o noapte liniștită. 

Apare Sasha – alt Sasha – cu un zâmbet mare pe buze: “Hello, where are you from?”. Și-ncepe o discuție ca-ntre motocicliști care se încheie cu “Ne vedem mai târziu la Cafe, Cristian. Mergem să găsim unul, apoi vin să te iau”. Sasha se ține de cuvânt și în 20 de minute revine. 

Au plecat de la Vladivostok către Tambov, orașul în care locuiesc, nu departe de Moscova. Și e atmosferă plăcută cu rușii ăștia. Tradiția rusească mai spune că se bea vodka stinsă cu bere. Iar eu sunt într-o perioadă în care evit consumul de alcool pentru că nu stau prea bine cu stomacul. Dar n-ar fi politicos să refuz, hai măcar un pahar. Ei bine, poveștile au curs iar paharul s-a tot umplut ca să fie gata pentru toast. Au fost mai multe, dar la un moment dat clinchetul paharelor ciocnite nu s-a mai auzit. Pentru că nu era un moment vesel. Venea după o poveste tristă.

În 2010, un motociclist rus a întrat într-un cafe, aflat cam la 150 de km de Mogocha, spre Vladivostok. Acolo, doi localnici l-au invitat la băut. Motociclistul le-a întors spatele și-a ieșit. Unul dintre ei l-a împușcat cu o armă de vânătoare. Apoi, i-au luat corpul și i-au dat foc. În locul unde-a murit a fost ridicat un monument și toți motocicliștii ruși care trec pe-acolo se opresc în memoria lui Alexey Barsukov, ucis pe șoseaua ce leagă Chita de Khabarovsk. Acel rând a fost în memoria lui. 

“Nu toți oamenii sunt prietenoși prin părțile astea. Sunt și mulți tâlhari care se ascund aici pentru că-i o zonă pustie. Ai grijă unde te oprești”, îmi mai spune Evgeny. 

Nicio sticlă goală pe masă

Ajung în dormitorul comun unde mirosul nu te îmbie la somn și unde se sforăie pe trei voci. Dar asta e, îmi imaginez că sunt din nou în tren, îmi pun dopurile în urechi și adorm într-o clipă. 

Mă trezesc pe la 07.00, cu participarea colegilor de cameră care-s foarte voioși. Îi apucă discuțiile, sorbitul de ceai și pofta de mâncare. Mie-mi bubuie capul după combinația de vodka cu bere. Dau fuga la motor să iau o solpadeină, mă spăl pe față și pe dinți și … micul-dejun mă așteaptă în bucătărie. Au aranjat băieții încă de aseară – hotelul n-are mic-dejun inclus, dar s-au organizat. Iar eu sunt oaspetele lor. 

Ne strângem apoi mâinile, facem o fotografie, ne urăm drum bun. Ei spre vest, eu go east. Drumul traversează păduri nesfârșite, munți pitici, râuri. Din ce în ce mai puține mașini, doar câteva camioane. Două dintre aceste camioane sunt conduse de șoferi din Republica Moldova. Se opresc să mă salute după ce văd că am numere de România. “Dar ce cauți la Magadan?” – aceeași întrebare pe care-o primesc de la toți cei pe care-i întâlnesc. Toți, cu excepția motocicliștilor. Nicolas Marchais, de exemplu, a înțeles din prima de ce mă duc acolo. “Oh, very nice. I don’t have time for that now but maybe I’ll come back one day”, îmi spune visător, într-o engleză cu un accent puternic, uitându-se-n zare unde-ar trebui să fie Magadanul. Nicolas are pe la 50 de ani și a plecat din Franța în mai. A făcut stanurile, Mongolia, iar acum se îndreaptă către Vladivostok. De acolo, în Americi și apoi acasă. 

Când văd indicatorul din intersecție îmi dau seama cât de departe sunt de casă. Avem așa: înainte, la vreo 1.000 de km, e Vladivostokul, iar de-acolo sari în Koreea sau în Japonia. În dreapta, la vreo 50 de km e China. Iar în stânga, la 3.000 de km e Magadanul. Drumul meu. E momentul să las șoseaua principală și să intru pe Lena highway, care mă va duce la Drumul Oaselor – cea mai frumoasă dar și cea mai grea parte a acestei călătorii.

Alături de Nicolas

BMW F850GS. Incepem să avem o relație specială

Muzică bună să ai. Siberia e mare

Sasha



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro

1 Comment

  1. vali says:

    frumos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.