Marele Baikal – Go East #6
29/07/2018
Buryatia: între misticismul lor și realitatea mea – Go East #8
02/08/2018

Semne rele. Cât pe ce să pun capăt călătoriei dintr-o prostie – Go East #7




“Orice-ar fi, doar la Magadan să nu te afli”, e o vorbă de-a rușilor. Mi-a spus-o un tip din Sankt Petersburg cu care m-am întâlnit pe insula Olkhon. Era cu prietena lui, veniseră cu Trans-Siberianul și-am mai schimbat impresii, ca de la călător la călător. Apropo, și pentru rușii din zona europeană tot ce-i dincolo de Ural e o necunoscută. E la fel de departe ca pentru noi. 

La plecarea din sat primesc de la fetele de la guesthouse o hârtie pe care era notat contactul – să le scriu când ajung la Magadan, să știe c-am ajuns cu vine. “E drum lung, greu, în pustiu. N-ai cort, sac de dormit. Ești singur. Ai grijă”. Se uită la mine cu o îngrijorare sinceră și ies din cafenea să mă petreacă. N-o să despăturesc acum hârtia ca să văd adresa de mail, dar îmi promit c-o să le scriu. Sunt niște fete tare simpatice. 

Apoi mă îndrept spre ferry-boat. Acolo, o coadă enormă, se stă mai bine de trei ore. Noroc că am motocicletă și pot să mă strecor. Rușii mă invită să trec în față. Pe vas, o scurtă conversație cu un localnic. Întrebările obișnuite: de unde ești, unde te duci. “Magadan? Paaf” – și imita gestul pistolului pus la tâmplă. Ce-or avea ăștia?

Mă oprește și poliția. Oare ce-or vrea? Să-mi zică că-s dus cu Magadanul? Nu, doar o verificare de documente si gata. Pot pleca. 

Încerc să nu bag în seamă semnele de la oameni, dar primesc și de-acasă. Sibirski Extreme – un motociclist specialist în zona asta de lume – îi avertiează pe toți cei care călătoresc pe Road of Bones c-a plouat foarte mult și rău-famata zonă Churapcha e dezastru. Primesc și fotografii pe un grup de Facebook unde văd numai șleauri cu noroaie. De ploile abundente știu și de la rușii cu care m-am întâlnit aseara. Mi-au zis c-au fost viituri serioase prin zona Chita, au văzut la știri. 

Se spune că-n Siberia trebuie să alimentezi la fiecare benzinărie, chiar dac-au trecut doar 20 de km de la ultima alimentare. Motocicleta are rezervor mic și nu se știe unde mai găsești. Știu bine regula, dar trec pe lângă bezinăria pe care-o văd, deși mai am doar 80 de km autonomie. La cea  de pe contra-sens e coadă mare, iar cea de pe sensul meu e goală. Nu-i nimic, mergem mai departe. Doar că acest departe, în Rusia, poate avea altă dimensiune. Mă trezesc, așadar, că mai am autonomie pentru 20 de km, iar primul sat e încă… departe. Încep să reduc viteza, să merg cât mai “la consum”, ba chiar să opresc motorul la coborâre. Autonomia se duce văzând cu ochii și nu e urmă de benzinărie. Ajung, într-un târziu, la pompă, cu range 0 km. Cred că nu mai eram în stare să fac nici 500 de metri. Va trebui să mă invăț minte. 

Gata, am rezolvat-o și pe asta. Acum, că mă văd cu sacii-n căruță, voi face un ocol scurt în oraș ca să mai iau o haină de ploaie și să mănânc ceva. Apoi văd eu.

Mănânc regește, iau și desert – un ștrudel cu mere – nu neapărat siberian, dar delicios, îmi cumpăr haina de ploaie și dau să plec. Nu vreau să rămân în oraș peste noapte. Am 5.000 de km de făcut până la Magadan. 

Analizez puțin motocicleta înainte de-a mă urca în șa: frumos mai arată crashbar-ul ăsta făcut de Taifun Engineering. Vine la fix. Trebuie să fac o fotografie și să scriu ceva despre el. O să-ncep cu mențiunea că n-am apucat să-l testez cum trebuie, din fericire. Nu trec 300 de metri și ajung într-o intersecție unde trebuie s-acord prioritate. Ocolesc o mașină prin dreapta, pare liber. Dar nu e, frânez brusc și dau să pun piciorul jos. Hopaa, unde-i asfaltul? Nu e, că-i diferență mare de nivel spre dreapta și mă aflu, de fapt, într-o zonă în lucru. Pun eu talpa jos până la urmă, dar simt cum vine motocicleta peste mine. Încerc s-o țin vreo trei secunde, dar e încărcată cu bagaje, îmi dau seama că n-am nicio șansă și încerc să ies de sub ea. Nu pot. Așadar motocicleta, cât e ea de mare, se prăvălește peste mine și simt cum îmi prinde laba piciorului. Reușesc să ies de sub ea și încerc s-o ridic. Mă ajută un rus. Sunt bine. Mă doare puțin talpa dreaptă, dar cizmele și-au făcut încă odată treaba. Nu e prima oară când îmi cade o motocicletă pe picior. 

În kilometrii care urmează simt durere ușoară, dar cred c-o să-mi treacă. Dar mai mult mă doare că n-am fost atent, c-am făcut o greșeală prostească, care a șifonat motorul – cutie, handguar, manetă de frână ruptă.. – o greșeală care-ar fi putut să pună capăt turei înainte de-a începe. 

Trag de acclerație spre est. Încerc să scap de gândurile rele. Până la urmă, abia acum începe adevărata aventură. 

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.