Vânzări moto 2017. Cine-a pierdut, cine-a câștigat
13/02/2018
Aventura noastră din America de Sud – Primul Film | Chile
15/02/2018

Salar de Uyuni – Colosal. Go South Ep. 18




Sunt uluit. Nu-mi vine să cred ce-mi văd ochii. Merg cu motocicleta pe o oglindă nesfârșită, în care se vede doar reflexia soarelui și urmele lăsate de câțiva nori. Este cea mai intensă trăire din tura asta. Salar de Uyuni este infinit. Un  infinit de nedescris. 

Avem norocul să-l prindem inundat. Noroc, pentru că altfel nu ai această oglindă în fața ochilor. Dar asta-nseamnă că trebuie să intrăm cu motocicletele într-un lac de sare. “E adânc, sarea o să afecteze înstalația electrică și-o să vă crape motorul”, ne avertizează un localnic. Stăm la buza deșertului și ne uităm la mașinile 4×4 care se scurg încet prin marea de sare. Problema e la intrarea în deșert – ai un vad adânc și destul de lung de trecut. Apa e tulbure și nu vezi ce e pe fund. Un băiat vine la noi și ne face o ofertă: 10 dolari și mergem cu Land Cruiser-ul lui prin Salar. Nu. N-am venit cu motorul pân-aici ca să vizităm Salar de Uyuni cu Land Cruiser-ul. Hai pe motoare. Ce-o fi, o fi!

Ne luăm inima-n dinți, ne ridicăm în scărițe și urmărim un 4×4 cu turiști. Teoretic, ar trebui să știe locul unde apa-i mai puțin adâncă. Pe unde merge el, mergem și noi. E o traversare de vreo 20 de metri, iar în cele mai multe locuri apa trece de nivelul cizmelor. La un moment dat, simt cum toată roata-față se scufundă. Nu las accelerația, am aderență și reușesc să ies.

Gata, ce-a fost greu a trecut, îmi zic. Acum n-am decât să mă bucur de întinderea asta nesfârșită de sare. E un loc unic pe Pământ. Cel mai mare deșert de sare de pe Planetă, transformat în oglindă datorită unui strat de-o palmă de apă. Merg încet, ca să n-arunc toată sarea în radiatoare, mă las purtat încet de motocicletă și mă las înconjurat de locul ăsta colosal. Nu se poate, e o altă planetă. Ne-am teleportat, cumva, într-un alt spațiu. Și simt c-a meritat. Tot efortul, toată agitația, toate miile astea de kilometri pe ploaie, pe noroaie. Sunt împlinit.

Revin cu picioarele pe pământ la monumentul Dakarului, unde trebuie să-mi aștept rândul ca să fac fotografia. Apoi la steaguri, păcat că n-am luat steagul României după mine, l-aș fi lăsat acolo. Apoi găsim o părticică de Salar doar pentru noi. Nu e deloc greu, la cât e de mare. Soarele se scurge-ncet către Pământ și ne trimite-o rază roșiatică de după un nor de-un gri închis. Mai la stânga se văd nori de furtună. În dreapta, un munte care se reflectă în oglinda de sare.

Nu ne dăm seama cum se scurge timpul. Ne trezește întunericul și ne dăm seama că suntem la mai bine de 10-15 km de ieșire. Ne ținem după lămpile roșii ale mașinilor întârziate. Va trebui să traversăm, din nou, vadul adânc de la intrare. De data asta pe întuneric. Ce mai contează? Ridicat în scărițe, cu genunchii flexați, două degete pe ambreiaj și accelerația sub control, în treapta a doua, las motocicleta să-și facă treaba. Roata-față găsește calea, controlul tracțiunii are grijă să n-alunec, iar suspensiile setate pe modul enduro absorb denivelările. Am trecut. Sper doar să-mi pornească motorul mâine după această baie de sare. Acum n-avem unde spăla motorul. Ne ducem direct la hotel. Un hotel de… sare.

Dimineața ne oprim la o spălătorie. Pe evacuări, pe etrieri, pe cilindri, practic pe toată partea inferioară a motorului e un strat solid de un centimetru de sare.



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.