Lena Highway: tone de praf, o întâlnire neașteptată și emoții înainte de Drumul Oaselor – Go East #10
04/08/2018
Drumul Oaselor – Ziua Munților. Go East #12
09/08/2018

Prima zi pe Drumul Oaselor. Go East #11




E prima oară când am emoții în călătoria asta. Când fac calcule și sunt atent. Când sunt în priză, concentrat să nu fac vreun pas greșit. Și trebuie să recunosc, îmi place mult treaba asta.

Mă trezește vântul care șuieră cu putere afară și ajunge până la nasul meu. Am lăsat geamul deschis, ieri au fost 28 de grade. E ora 05.00, aveam ceasul pus la 06.30. Cu-atât mai bine. Trezirea, avem treabă azi. Scot nasul pe fereastră și văd o atmosferă apăsătoare, gri și rece. Sunt vreo 10 grade afară. Mă uit pe prognoză – ploaia care trebuia să-nceapă la 14.00 începe la 8.00-10.00, iar cantitățile sunt mai mari. Toată lumea m-a sfătuit să nu plec pe drumul dacă plouă. Dar dacă plouă azi, nici mâine nu pot pleca, pentru c-ar trebui să se ducă noroiul. Iar dacă plouă și mâine… Hai la drum până nu se pune mai tare. 

La 05.58 pornesc motorul și ies din Manday, cu destinația Khandyga. Primii kilometri trec repede – am asfalt, iar unde nu e asfalt, tot cu 100 km/h merg. Intrarea pe drumul oaselor este gri. Cerul ăsta îți ia orice urmă de optimism. Dar parcă e justificat, având în vedere istoria tragică a acestor locuri. Văcuțele mov, satele cochete de munte, sunt în altă parte. Aici am cer gri și o iarbă de un verde intens.

Număr kilometrii rămași până la ferry-boat – asta e miza mea, să prind vasul. Pentru că nu circulă decât ziua și n-are orar fix. Și tot trec vreo 80-100 de km, apare o benzinărie, mă opresc să alimentez. Mă uit la echipamentul meu –  e plin de un praf roșiatic. Echipament, motocicletă, e peste tot. Dar deja nu mai contează. Mă uit pe hartă. Stau bine. Încep să mă relaxez.

Iese și soarele. Încep să fiu mai optimist. În stânga și-n dreapta văd hergelii de cai care pasc pe fânețele dintre mlaștini, iar drumul, aflat la o diferență de nivel mai mare decât împrejurimile, îți permite să te bucuri de priveliște. Parcă-ncepe să fie mai frumos. Cât de mult contează lumina soarelui. 

Mă opresc, ridic drona, fac fotografii. Merge repede. Opresc la un Kafe, unde-ar trebui să fi trecut de jumătatea drumului. Iau prânzul. Mă tot întreb unde-i nisipul ăla teribil de care vorbește toată lumea – de care le e frică tuturo în caz de ploaie. Căci până acum a fost ceva, dar cam subțire. În fine, asta o fi fost. 

Nu fac mai mult de 15 kilometri și pac, primul voblaj. Asta e. Răsuflu ușurat, am găsit și nisipul. Și ține-te bine, că-ncepe dansul. Teoretic, dacă o ții pe la 20-30 de km/h fuge mai greu de sub tine. Dar nu prea-mi vine mie să fac atâția km cu 20 la oră, așadar îmi mai scapă mâna-n gaz. Și mă pomenesc din când în când că motocicleta începe să se unduie, iar eu încep să chiui și să tai fin, din gaz. Foarte ușor, fără mișcări bruște – își găsește ea făgașul dar nu trebuie s-o bruscăm. În timpul ăsta mașinile trec pe lângă mine. Deh, ele au patru roți. Eu ascult un Johnny Cash și, încerc să țin motorul în frâu. 

Ploaia începe la fix – cu doar 5-6 km înainte de-a mă urca pe ferry. E 14.30. Trec râul Aldan – care e imens, ajung la Khandyga și iau o cameră la hotel, fac un duș, mănânc ceva. M-am mișcat bine, răsuflu ușurat. Ce-a fost mai greu a trecut. Iar în timp ce mă gândesc eu cât de bine mi-a ieșit astăzi, se apropie lângă mine patru fete și femei (două cu două) și-ncearcă să afle lucrurile obișnuite: de unde vii, unde te duci. Bănuiesc ele că-i vorba de Magadan. Și tot încearcă să-mi spună ceva. Până la urmă îmi desenează pe-o hârtie. Khandyga, ploaie, râu, Ust Nera. Și după aia fac un X pe râul ăla: “nu poți să treci”. Deci dacă se umflă râul devine riscant. O fi plouat în utlimele zile? De unde naiba să știu ce se-ntâmplă în munți. Întreb în stânga și-ndreapta. Mi se spune că daca nu plouă mult e ușor de trecut, dacă plouă e mai greu. Ce înseamnă mai greu, nu-mi pot da seama. 

Sunt în Khandyga și e cel mai deprimant loc pe care le-am văzut. Cinci blocuri amărâte, niște case, mărăcini, dezolant. La asta mă aștept de-acum înainte. Iar vremea asta nu ajută deloc. Se pune ploaia. Întreb pe cineva de-un hotel și mă conduce la o cladire din lemn, pe două nivele, lungă, ce aduce a bloc. Sun la ușă, nu e nimeni. Pe ușă, două trei numere de telefon. Primesc răspuns la al doilea: hostelul nu funcționează. Mai bine, la cum arăta… Mă mai uit pe google maps și găsesc Gostinița President. Hai că merge. Bingo, iau o cameră cu 1500 de ruble (95 de lei). 

Afară plouă și bate vântul. E ca la noi în noiembrie. Mâine o să fie iar 10 grade la plecare. Dacă plouă și mâine… Și mai e și râul ăla. Și am 560 de km de făcut. Și prima bezinărie e la 320 de km. Închid. Pun ceasul la 06.00. Sau mai devreme.



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro

1 Comment

  1. vali says:

    Bine pana aici, tre sa fie bine si inainte. Asfalt uscat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.