Waze are funcție Moto. Cele mai bune rute și control vocal
04/12/2017
Rucsac moto vs. rucscac obișnuit. Ce alegem?
05/12/2017

Pregătim o nouă aventură. Anvelopele




Au rămas trei săptămâni. La momentul scrierii acestui text, motocicleta e în container, în drum spre destinație. Acum două luni înainte mă gândeam la anvelopele cu care o voi încălța pentru călătoria din iarnă. Nicicând un subiect nu strârnește mai multe dezbateri – se discută, uneori, despre anvelope mai mult decât despre motociclete. Și pe bună drepate. Pentru că sunt legătura dintre tine și asfalt. Iată cum am gândit-o eu. 

Motocicleta: R1200GS.
Încărcătură: trei cutii de aluminiu, roll-bag, fără pasager.
Distanța 8.000-10.000 de km, timp de trei săptămâni. Suprafața: în principiu, asfalt. Pe alocuri, deșert, dar tot asfalt. Prin alte locuri, sezon ploios. Posibile alunecări de teren, inundații, viituri – cât mai puține, sper. Avem drumuri? Așa am auzit. Avem obiceiul de-a ieși de pe ele ca să vedem și altceva? Nu prea ne putem abține.

Deci, ce anvelope punem? Se dau trei categorii:

  • Stradă: Michelin Anakee III, Metzeler Tourance Next, Pirelli Scorpion Trail. Pot rezista peste 15.000 de km, oferă performanțe stradale remarcabile, dar nu sunt făcute pentru ieșiri în afara asfaltului. Poți străbate liniștit un forestier ușor, dar vei avea probleme la noroaie. Nu te poți baza prea mult pe frâne sau pe direcție în off-road.
  • Stradă cu profil mai pronunțat: Continental TKC 70. Profilul mai pronunțat oferă, teoretic, o aderență mai bună în afara asfaltului. Totuși, având o construcție radială au flancuri moi și trebuie să ai grijă în zonele cu pietre ascuțite. Par puțin mai off-road decât Tourance Next, spre exemplu, dar nu m-aș baza pe ele la noroaie și nu cred să aibă cine știe ce aderență în off-road. Ar trebui să țină 10.000 de km. Continental spune că sunt la jumătatea drumului dintre un model de stradă și TKC 80. Rămâne de văzut.
  • Dual Sport: Continental TKC 80, Michelin Anakee Wild. Bune și pe stradă și pe off-road. În mod normal ar fi alegerea ideală pentru orice tură care implică ieșiri în afara asfaltului. Transformă un big-adventure de 250 de kg într-o motocicletă cu care poți ajunge în locuri nebănuite și au un comportament acceptabil pe asfalt. Singura problemă: se uzează repede. Spatele ține în jur de 5.000 de km. N-am de gând să car anvelope de rezervă după mine și nici de-acolo nu țin să cumpăr. Dacă nu am în plan o călătorie cu mult off-road, nu-mi bat capul.
  • Dual Sport “Mârțoagă”: Mitas E07, Heidenau K60 Scout. De ce “mârțoagă”? Pentru că nu oferă performanțe. Nici pe asfalt, nici în off-road. Pe asfalt vibrează, au un comportanemnt neplăcut pe viraje și alunecă îngrozitor de tare pe ud. În off-road sunt sub TKC 80 și Anakee Wild. Sunt potrivite pentru motociclete fără pretenții și singura lor calitate (foarte importantă) e că țin mult. Sunt singura alegere dacă vrei să pleci departe și nu vrei să schimbi gume pe drum. Eu am făcut Georgia și Armenia cu Heidenau, iar Scutariu a fost în Siberia și a ieșit la Magadan cu Mitas E-07. Le văd drept o alegere de compormis.

Pentru tura asta am ales Continental TKC70. Este prima oară când merg pe așa ceva – am auzit și de bune și de rele. Dar par să se potrivească cel mai bine rutei mele: voi merge mai ales pe asfalt, am nevoie de aderență pe ud, voi face și 700-800 de km pe zi, așadar prefer o anvelopă față silențioasă și care să nu vibreze. Totuși, caut ceva mai profilat decât Tourance Next și Anakee Wild.

Dacă voi ieși de pe asfalt, mă voi descurcat atâta timp cât nu va fi noroi sau nisip. N-ar fi prima oară când ies cu anvelope de stradă.



Cristian Predoi
Cristian Predoi

Redactor-șef PeMotoare.ro

2 Comments

  1. Vasile says:

    Destinatia e America de sud banuiesc succes si asfalt uscat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *