Pedrosa, pole position și record în Catalunya
15/06/2013
Motocicleta lui Keanu Reeves intră în producție
17/06/2013

Podium spaniol în Catalunya. Lorenzo, primul loc

Jorge Lorenzo s-a impus astăzi pe circuitul din Catalunya. A fost urmat de Dani Pedrosa și Marc Marquez.

Lorenzo a făcut o cursă perfectă. S-a impus încă de la start. Chiar dacă n-a plecat din pole position, a plecat foarte bine și a rămas, fără emoții, la conducrea cursei pană la final. Un start bun a avut și Marc Marquez, care a plecat de pe poziția a șasea și, după doar cateva secunde, a ajuns pe trei, în spatele lui Pedrosa.

De altfel, podiumul a fost stabilit încă de la debutul cursei. Lorenzo, Pedrosa și Marquez s-au desprins de pluton și au rămas în frunte până la finish. Marquez a stat lipit de Pedrosa toată cursa și, spre final, a încercat mai multe atacuri. În ultimul dintre ele a fost nevoit să franeze în curbă, ca să evite o atingere, ceea ce i-a destabilizat motocicleta și l-a făcut să piardă câțiva metri. „Am vrut să-l atac pe Dani, am făcut-o în locul nepotrivit, am greșit, dar sunt foarte mulțumit de locul obținut“, a declarat Marquez imediat după cursă. Dani Pedrosa s-a apărat foarte bine și nu l-a lăsat pe coechipierul său să-l depășească.

Deși a plecat bine, Rossi a rămas doar pe locul patru. Italianul a făcut o cursă solitară, probabil și datorită căzăturii lui Cal Crutchlow, care a abandonat în turul cu numărul cinci.

Și Alvaro Bautista a cazut, în primul tur de cursă, imediat după ce Rossi îl depășise pe interior.

Rezultate Marele Premiu al Catalunyei:

1 LORENZO J.Yamaha Factory RacingLap 25
2 PEDROSA D.Repsol Honda Team+1.763
3 MARQUEZ M.Repsol Honda Team+1.826
4 ROSSI V.Yamaha Factory Racing+5.874
5 BRADL S.LCR Honda MotoGP+26.756
6 SMITH B.Monster Yamaha Tech 3+32.228
7 DOVIZIOSO A.Ducati Team+32.692
8 ESPARGARO A.Power Electronics Aspar+58.615
9 EDWARDS C.NGM Mobile Forward Racing+1:03.142
10 PIRRO M.Ignite Pramac Racing+1:09.774
11 PETRUCCI D.Came IodaRacing Project+1:24.377
12 CORTI C.NGM Mobile Forward Racing+1:33.679
13 HERNANDEZ Y.Paul Bird Motorsport+1:45.35



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.