(P) Eroii Yamaha din 2014. De la Dark Side la Sport Heritage
20/03/2014
Spectacol în Qatar. Marquez câștigă prima cursă MotoGP din 2014
23/03/2014

Marquez pleacă din pole position în cursa din Qatar

Marc Marquez va pleca din pole position în cursa de duminică, la Losail, în Qatar. Campionul MotoGP de anul trecut va împărți prima linie pe grila de start cu Alvaro Bautista și Bradley Smith.

Pilotul echipei de uzină Honda a stabilit recordul weekendului pe circuitul din Qatar, cu un timp de 1:54.507. Marquez este urmat de Bautista, pe care l-a detronat din fruntea grilei de start în ultimul tur de circuit și care a fost cu doar șase sutimi de secundă mai lent decât liderul serii, cu timpul de 1:54.564. Poziția a treia a fost adjudecată de pilotul echipei Monster Yamaha Tech 3, Bradley Smith, care a înregistrat timpul de 1:54.601.

Andrea Dovizioso va pleca de pe prima poziție din cea de-a doua linie a grilei de start, urmat de pilotul echipei de uzină Yamaha, Jorge Lorenzo, și de colegul lui Marquez de la Repsol Honda Team, Dani Pedrosa.

Din linia a treia vor lua startul Stefan Bradl, Cal Crutchlow, care a ocupat locul al doilea în prima sesiune de calificări, și Aleix Espargaro.

Multiplul campion mondial MotoGP, Valentino Rossi, va lua startul abia de pe poziția a zecea și va fi urmat de Andrea Iannone și de debutantul în MotoGP și pilotul echipei Monster Yamaha Tech 3, Pol Espargaro.

Sesiunea de calificări nu a fost lipsită de incidente. Pilotul echipei NGM Forward Racing, Aleix Espargaro, care a fost cel mai rapid pilot în primele trei sesiuni de antrenamente de vineri și care era considerat marele favorit în calificări, a căzut de două ori, cu două motociclete.

Rămâne de văzut dacă Marc Marquez va reuși să ia un start bun în cursa de duminică. Totodată, Lorenzo, marele rival al lui Marquez din 2013, în fața căruia a pierdut titlul mondial, este recunoscut pentru starturile fabuloase și pentru modul în care reușește să recupereze mai multe poziții încă din primul tur de cursă.

Grila de start pentru cursa din Qatar:

1. Marc Marquez
2. Alvaro Bautista
3. Bradley Smith
4. Andrea Dovizioso
5. Jorge Lorenzo
6. Dani Pedrosa
7. Stefan Bradl
8. Cal Crutchlow
9. Aleix Espargaro
10. Valentino Rossi
11. Andrea Ianone
12. Pol Espargaro



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.