Tată și fiu, pe Drumul Oaselor
18/05/2017
BMW Concept Link. Cum arată scuterul viitorului
29/05/2017

Iubim 2 Roți 2017 – Sărbătoarea motociclismului




Vineri începe Iubim 2 Roți 2017. Timp de trei zile, clubul Quantic devine gazda celui mai important festival moto din București. Vei avea parte de concerte, tradiționala paradă moto și de tot felul de activități dedicate, de la teste la cursuri de prim-ajutor și cursuri de pilotaj.

Petrecerea începe vineri seara, în grădina clubului Quantic – un loc ce te face să uiți, pentru câteva ore, că te afli în București.

Apoi, ziua de sâmbătă debutează cu două parade – una pentru motocicliști, alta pentru bicicliști – cei de la Free Riders au încercat întotdeauna să încurajeze mersul pe două roți, indiferent dacă există un motor sau nu.

Parada moto

Motocicliștii se adună în Piața Alba Iulia la ora 12.00. La  13.00 se pleacă pe următorul traseu: Piața Alba Iulia-Bd. Unirii, Piața Unirii-Splaiul Independenței-Pod Grozăvești-Club Quantic (Șos. Grozavești 84) – sosire aproximativă ora 13.40. Organizatorii interzic depășirea în timpul paradei, burnout-ul, mersul pe-o roată și alte grozăvii. Precum și consumul de alcool înainte sau în timpul paradei. Este suficient timp după.

După concerte se dă drumul la after-party-uri, care țin până dimineața. Poți vedea artiștii pe afișul de mai jos.

Biletul pentru o zi costă 30 de lei, în timp ce abonamentul pentru toate cele trei zile costă 60 de lei. Îl poți cumpăra în avans de pe iabilet.ro.

Mai multe detalii, pe paginile de Facebook Free Riders și Iubim 2 Roți. 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *