Noul BMW S1000RR – Test Exclusiv – Iată Secretele
18/03/2019
O săptămână cu BMW C400GT. Ce-am învățat
21/03/2019

#HoraMare: Iubim 2 Roti 2019 – București

Din categoria “evenimente de făcut Hora Mare”, azi trecem în revistă “Iubim 2 Roți”, festival care a ajuns la ediția a șaptea. “Iubim 2 Roți” este un eveniment foarte drag nouă, poate și pentru c-a pornit la drum cam în aceeași perioadă în care începea și povestea PeMotoare. Pe vremea aia eram ca doi copii haotici dornici să mutăm munți… 

Și-ar mai fi băieții de la Free Riders, care organizează acest eveniment, și care ne sunt prieteni. De fapt, ei sunt prieteni cu oricine merge pe două roți și chiar dacă nu ești genul de motociclist care să se dea în vânt după viața de club, tot o să găsești lucruri pe care să pe poveștești, pentru că până la urmă împărțim aceeași pasiune – motociclismul.

Bun, și-acum despre eveniment. Prima oară s-a întâmplat în Piața Constituției, apoi s-a mutat pentru o vreme la Romexpo, după care a ajuns în locul unde se va-ntâmpla și anul acesta – grădina Clubului Quantic, aflat între Grozăvești și Cotroceni. E un loc perfect, dacă te duci cu motorul și te-mprietenești cu câteva sticle de bere. Poți să-l lași acolo, iar metroul e aproape. 

Line-up de anul acesta (cel puțin ce s-a anunțat până acum): Bucovina, Cargo, Coma, Luna Amara, RoadkillSoda. Treburi grele, de bikeri, cu alte cuvinte. 

Se anunță și tradiționala paradă moto – oare câți or participa anul acesta? – precum și tot felul de activități dedicate motocicliștilor, pe care organizatorii le vor anunța în curând. 

Biletele, in presale la data redactării acestui articol – le găsiți online. Mai multe detalii pe iubim2roți.ro





Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.