Drumul Oaselor – Ziua Munților. Go East #12
09/08/2018
Drumul Oaselor – Ultima zi până la Capătul Lumii. Go East #14
13/08/2018

Drumul Oaselor – Ziua Fantomelor. Go East #13




Locul ăsta e blestemat. Mlaștină, câțiva pini pitici și un fel de mușchi galben și putred ce acoperă colinele. Nori grei pe cer, noroi pe pămâmânt. Gropi din care sare apă murdară. Cabina unui camion înghițită de baltă. E frig și nu e lumină. 

Săptămâna trecută, la poarta Yakutiei, când era senin, am văzut cel mai frumos cer. Un albastru intens, curat, fără pată. Și un verde tare al pădurii dese. Culori tari și simple. Se spune că Dumnezeu a desenat nordul când era copil. De aceea nu l-a pictat în multe tonuri –  găsești doar albastrul cerului și verdele pădurii. Dar Dumnezeu, când a crescut, a plecat spre Sud, blestemând și uitând nordul pe vecie. 

În nordul ăsta blestemat mă aflu eu acum. E nordul celor mai infame și crude gulaguri, gulagurile minelor de aur. Mă-ndrept spre Susuman, epicentrul Dalstroyului, capitala lagărelor din Kolyma. Una dintre cele mai crude creații ale omului, mașinărie a morții și umilinței – “dușmani ai poporului”, “sabotori”, contra-revoluționari, țărani, oameni ridicați în timpul marilor valuri de epurare – au fost mai multe, lumea-l menționează mai des pe cel din 37-38, pentru că cei vizați au fost intelectualii, iar câțiva dintre ei au reușit să spună povestea. Milioane de oameni nevinovați aruncate în același bârlog cu blatarii – tâlhari, criminali, violatori. Prinși între ciocan și nicovală. Pentru o corespondență greșită, un cuvânt spus aiurea sau doar ca să iasă norma.  Oasele multora dintre ei sunt în terasamentul acestui drum. De aceea i se spune “Drumul Oaselor”.

Înaintez cu greu prin noroiul plin de gropi. Sunt 8 grade și plouă mărunt. Am pe mine hainele de vreme rea și merg în căutarea luminii. Dar în loc de lumină găsesc paragină și fantome. Caut să înveselesc puțin atmosfera cu niște Buena Vista Social club și-mi amintesc de America Latină, de însorita coastă a Pacificului, de paharele cu Pisco Sour, de ceviche și parilla. 

Chiar și-n starea jalnică în care mă aflu, vreau să opresc la Kadychan – cel mai mare dintre orașele-fantomă. Știu ca e undeva înainte de Susuman, așadar fac o pauză să verific. Unde ești tu, Kadychane? Oare ești pe hartă. Ești, dar am trecut de fantoma ta de vreo 15 km. O să mă-ntârzie mult, dar întorc motocicleta. Kadychan este un fost oraș minier, de 10.000 de locuitori – comunist, bineînțeles, ridicat în pustiu, cu blocuri, școală, locuri de joacă și ce mai trebuie să aibă un oraș. Dar minele s-a închis și oameni au plecat. Așadar, în 2007 mai locuiau acolo 200 de oameni, iar din 2010.. nimeni.

Prima oară mă iau după GPS, iar aplicația mă duce pe un drum greșit. Un pod rupt. Nu e bine, mă întorc și găsesc altă cale. La intrarea în oraș sunt bălți mari. Iar problema cu bălțile astea e că niciodată nu știi ce se află sub apa tulbure – poate să fie o groapă adâncă, în care să rămâi blocat, poate să fie ceva care să-ți facă praf roata. Am auzit că nu e de intrat singur, pentru că poți rămâne acolo – un englez ar fi pățit-o, și că-s urși. Dar am mai auzit că se poate intra și… că-s urși. E seară, s-a făcut deja ora 6.00, încă plouă ușor, iar eu sunt singur. Dar mă bag. Ceva mă mână. Probabil acel ceva care m-a făcut să plec în călătoria asta și să n-aleg un loc mai frumos. 

Trec prin bălți fără problemă, iar ce văd înaintea locurilor mă trezește brusc din starea de somnolență. Îmi trezește simțurile și mă pune repede în gardă. Drumul de acces este străjuit de mașini abandonate și case dărăpănate. Iar după aceea începe orașul. Gol și înfricoșător. Opresc pe-o stradă părăsită, pun cricul, opresc motorul. Nici țipenie, de om, de câine, de … nimic. Din când în când, câteva păsări negre tulbură liniștea. Mă trec fiorii. Nu vreau să stai aici prea mult, trebuie să mă mișc repede. Ridic drona și stau cu urechile ciulite. Dacă văd vreun urs o las naiba și de dronă și de tot și-o iau la fugă. Țin telecomanda în mână, și recuperez eu quadrocopterul (cum zic rușii) după aia. Înregistrez niște imagini postapocaliptice. Din păcate, n-am timp să fac fotografii, dar am imagine. O să aibă Adi ce monta. Și cum o să iasă… 

Kadychan – oraș fantomă

Dar vedem noi mai acasă cum o să iasă, până una-alta hai să ies eu teafăr de-aici. Am petrecut deja o oră, e târziu și mai am 90 de km până la Susuman. Stai, mai am 90 de km până la Susuman? Și mie-mi arată motocicleta o autonomie de …5 kilometri? Lasă, mai am rezerva de doi litri, hai s-o pun acum, îmi ajunge până la cele patru-cinci localități dinainte de Susuman. Merg puțin mai încrezător, iar când văd indicatorul cu “urmatoarea benzinarie la 70 de km”, îmi dau seama repede – localitățile acelea sunt, la fel ca Kadychanul, orașe-fantomă. N-o să găsesc benzină și, chiar și cu rezerva de doi litri, carburantul mi se termină în 40 de km. Încerc să merg cât pot eu de economic. Mergi, dacă poți. Nu e ca și cum aș fi pe-o șosea unde să țin o viteză constantă de 70-80 de km/h, într-a șasea, cu 2.000-3.000 de rpm. Trebuie să frânez la noroi, la gropi, să accelerez din nou. 

Sunt deja în dreptul orașelor fantomă când autonomia îmi arată 0 kilometri. Mai am vreo 15 de făcut, iar drumul ocolește puțin în dreapta din cauza unor lucrări. Dacă rămân fără carburant, sunt niște austrieci cu mașina undeva în urma mea, vin spre Susuman, mă vor ajuta ei. Număr kilometri, 10, nouă, opt…, patru, hai că se poate. Pe ăștia-i merg și pe jos, până la urmă. Acum să vă explic: motocicleta mea are un rezervor de 15 litri și am luat o canistră de doi litri de rezervă. Cu un consum de 4,0 – 4,5 litri pentru 100 de km ar fi trebuit să pot ajunge și la 400. Dar drumul prost care nu mi-a permis să merg constant și ocolul și-au spus cuvântul. Nu știu cum, dar ajung printr-o minune în Susuman și mă opresc direct la intrarea în oraș. Comand fără dubiu: 17 litri. La ruși trebuie să plătești înainte de-a alimenta. Intră tot. Nu știu cum naiba mai funcționa motocicleta. 

La benzinarie

Susumanul arată dezolant. Nu știu care e mai deprimant, Kadychanul, pentru că e nelocuit și știi la ce să te-aștepți, sau Susumanul, pentru că e pe jumătate locuit și-arată în halul ăsta. O stradă neasfaltată și plină de noroi, mărginită de blocuri urâte. Niște câini care mă latră și dau să mă alerge. Desigur, n-am internet și-i întreb pe oameni cum ajung la hotel. Mă îndrumă imediat. 

Niciodată nu m-am simțit în nesiguranță în ghetourile ăstea. N-am remarcat priviri urâte aruncate spre mine, vorbe răstite sau gesturi amenințătoare. Nu e vina oamenilor simpli că trăiesc în cutiile ăstea de chibrituri urâte. Sunt captivi într-un fel de cușcă și e mare mirare că această cușcă nu i-a înrăit până acum. 

Pe un bloc văd un afiș mare, cu Stalin. Nu e din anii ’40, e nou. Nu cuprinde celebrele vorbe despre munca, inscriptionate pe usile lagarelor, dar tot e inexplicabilă fața lui Stalin într-un loc unde-a produs atâtea orori. Afișul este despre ziua de 9 mai – “Ziua Victoriei”

Ajung la hotel care, ei bine, arată mai rău ca cel din Ust Nera. Mi-e frică să nu se prăbușească dacă mă dau mai tare jos din pat, așadar merg încet, mă așez la măsuța din cameră ca să consum brânza, salamul și pâinea – de data asta am găsit pâine, sunt fericit. Partea bună la ruși e că oricât de ponosită ar fi clădirea, oricât de veche ar fi mobila, e curățenie. Dau s-adorm. 

În vine-n minte scurtul schimb de replici cu un rus care tocmai pleca din hotel când ajungeam eu. Un ins cu chelie și barbă tăiată scurt, pe la 40 de ani, cu geacă de piele și un lanț de aur la gât. Vorbea engleză. “Ei, cum ți se pare ce vezi pe-aici. Cum e drumul?”. Cum să mi se pară, nu pot să spun că-i urât și deprimant, poate se simte jignit. Mi se pare.. salbatic. Nu orașul, drumul. Mi se pare sălbatic. “Wild? Hehe, no my friend, this is the road to hell”*.

Susuman

Susuman

Stalin

Susuman

Hotelul meu din Susuman

Russian Jeep

Pe o stradă din Susuman

Aici se termină drumul

Pod de pe vechiul drum

Noroi. Mult noroi



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro

2 Comments

  1. Paul says:

    Efort enorm! Putere și sănătate vă doresc, ca să o scoateți teafăr la capăt!
    Aventura Dvs. poate fi înțeleasă și ca un omagiu pentru victimele Kolîmei!

  2. Romeo ( motorizatu') says:

    Esti extraordinar, omule. Asteptam un roman, Bestsaller, dupa toata aventura ta .Respect, my man !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.