Honda CB 750 Ruleshaker, un Café Racer din Franţa
19/03/2013
valentino rossi
Valentino Rossi: Mi-aș dori să fi crescut în anii ’60
19/03/2013

Dezbaterea săptămânii: Sunteți de acord cu noile reguli de obținere a permiselor?

examen moto

Autoritățile au publicat luni noul proiect de lege privind obținerea permiselor. Ca să poți conduce o motocicletă va trebui să dai examen pe traseu, cu instructorul pe post de pasager și urmărit de polițist, care-ți va dicta instrucțiuni prin stație. Mai mult, dacă vrei categoria A, va trebui să dai examen pe un motor de 600cc.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat astăzi ieri pe site-ul său (mai.gov.ro) un nou proiect de lege cu privire la procedura de examinare pentru obținerea permiselor de conducere. Potrivit legii, proiectul se află în dezbatere publică pentru următoarele 10 zile, timp în care se pot trimite sesizări.

„La susţinerea probei practice în traseu pentru categoriile A1, A2 şi A, candidatul va conduce însoţit, pe acelaşi vehicul, de un instructor din cadrul unităţii autorizate. Examinatorul supraveghează candidatul dintr-un autovehicul aparţinând unităţii autorizate şi condus de un angajat din cadrul acesteia, iar comunicarea dintre examinator şi candidat se realizează prin intermediul mijloacelor tehnice de radiocomunicaţii“, se arată în lege.

Mai multe detalii despre noua lege, aici.

Pemotoare.ro vă invită la discuție și vă întreabă dacă sunteți de acord cu noile reguli de obținere a permiselor moto. Mai jos și pe coloana din dreapta ecranului, timp de o săptămână, aveți trei variante de răspuns:

[poll id=”2″]

Nu ezitați să folosiți și secțiunea de comentarii pentru mai multe opinii.



4 Comments

  1. […] Dezbaterea săptămânii: Sunteți de acord cu noile reguli de obținere a permiselor […]

    • razvan spune:

      Nu sunt de acond cu noua regula de a merge cu instructorul pe post de pasager deoarece pentru incepatori nu este deloc indicat sa ia pasageri plus ca este ma periculos si pentru pilot/soferul motocicletei cat si pentru pasager!

  2. […] Dezbaterea săptămânii: Sunteți de acord cu noile reguli de obținere a permiselor? […]

  3. […] Dezbaterea săptămânii trecute s-a încheiat. Potrivit rezultatelor, 43% din cei care au votat cred că noile normle de obținere a permisului moto sunt bine-venite, dar ar trebui făcute câteva modificări. 34% au declarat că examenul trebuia să rămână neschimbat, iar 23% spun că noile norme sunt bune. […]

Dă-i un răspuns lui Noile reguli ale examenului moto: cu instructorul în spate și polițistul în cască | Pe Motoare Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.