Semne rele. Cât pe ce să pun capăt călătoriei dintr-o prostie – Go East #7
01/08/2018
Tradiție rusească: “Niciodată nu lași sticla goală pe masă”. Go East #9
03/08/2018

Buryatia: între misticismul lor și realitatea mea – Go East #8




Shamanism, budism, creștinism și vodkaism. Toate-s la un loc în Buryatia și toate se-nțeleg de minune. Adică poți să legi o panglică într-un copac, apoi să faci să răsune un clopot de la Datsan (templul budist) și să-ți pui o dorință, poți să dai bani la biserică și apoi să bei ceva, ca tot rusul. Buryat sau nu.

Republica Buryatia e tot în Rusia și cea mai mare parte se află la est de Baikal. Buryatii (aproximativ 500.000) formează cel mai mare grup de ingigeni din Siberia și sunt înrudiți cu mongolii. Vorbesc limba buryată, asemănătoare cu cea a mongolilor și trăiesc în capitala Ulan Ude. Inițial au fost conduși de shamani, după care ritualurile shamanice au fost înlocuite (parțial) de buddhismul tibetan. Desigur, rușii din zona sunt creștini ortodocși, așadar acum întâlnim un amestec de religii, ritualuri și obiceiuri. 

Ritualul meu, shamanic sau nu, când văd un viraj e să apuc accelerația, să-mi întind puțin spatele și să-i dau. Liniile drepte mă plictisesc teribil, nu m-a fascinat niciodată să văd “cât bagă” pe autostradă – doar pun cruise controlul și mă plictisesc teribil. Dar când vine vorba de viraje frumoase, de viteză, cu asfalt bun, mă trezesc la viață. Iată-mă, așadar, pe drumul din sudul lacului Baikal, savurând fiecare viraj de 90 de grade. Sunt primele curbe adevărate de când am plecat de-acasă. Am prins încredere în anvelope, dar tot prefer să ies cât mai mult în afara motocicletei – nu vreau să forțez aderența. Muzica din căști se amestecă cu muzica motorului. Am lăsat pe display-ul TFT playerul audio, ca să pot schimba cântecele dintr-o mișcare a jog-ului mâinii stângi, așadar nu văd turația. Dar știu de mult sweet-spot-ul acestui motor, știu că atunci când începe să vibreze puțin (din observațiile mele anterioare asta e pe la 7.000 de rpm), trebuie să schimbi. Iar motorul trage bine, chiar dacă l-am setat pentru benzină proastă. Se turează repede, se aude frumos. Accelerație, frână de motor, pișc puțin frâna de serviciu și mă las pe dreapta. Țin gazul constant și trag tare când văd ieșirea din viraj. Începem să ne-nțelegem din ce în ce mai bine. Aș putea s-o țin așa toată ziua. Simt că-ncep să leg o prietenie bună cu F850GS-ul ăsta. 

Dar ziua se duce repede, așadar trag la hotelul din Baykalsk recomandat de Scutariu, unde m-așteaptă un comitet de întâmpinare format din cinci cucoane, îmbrăcate tadițional, care cântă o muzică ce pare să fie buryat-rusească. Frumos. Deschid biletul primit de la fetele de pe insula Olkhon – îngrijorate la aflarea planului meu, mi-au lăsat mailul ca să le scriu. Iar sub adresa de mail scrie așa: “Dasha, Lera, Sergey and others 🙂 Guesthouse Vorksenie, where we will miss the bravest guy in the world. Write! Write!” Mă înduioșează puțin mesajul, recunosc, dar nu mă consider the bravest guy in the world. Nu cred că e o chestiune de bravură, nu cred că pășesc pe Lună, nu plec la război, nu mă duc să elimin foamea din Africa, să pun punct vreunui conflict în Siria, sau să rezolv încălzirea globală. Pur și simplu, am plecat la plimbare pentru că am setea asta nebună de-a vedea lucruri și locuri noi, de-a ajunge cât mai departe, până unde se termină drumul. Să văd cu ochii mei cum e, să aflu, să învăț. Și să spun o poveste frumoasă. 

A doua zi mă așteaptă un drum plictisitor până la Ulan Ude, dar înainte de oprirea în capitala buryată, poposesc la Ivolginsk Datsan – centrul buddhismului din Rusia. Mai multe temple și locuințe ale călugărilor. Mă plimb pe aleea vieții, fac și eu ce fac ceilalți – rotesc de piesele de lemn cu scrieri și simboluri – admir puțin cerul și plec. Nu prea le am cu religiile, indiferent de formă și culoare. 

Ulan Ude este un oraș în care merită să te oprești doar pentru că n-ai altă opțiune – ca mai toate orașele de-aici încolo. Pentru amatorii de curiozități, să știți că-n piața centrală e… un cap gigantic al lui Lenin – înțeleg că astfel de opere de artă există în toată Rusia, iar cel din Ulan Ude este cel mai mare. Mai frumoasă, însă, e clădirea filarmonicii. Și mai e o catedrală – aflată la capătul unei străzi turistice, plină de explicații și coduri QR, dar pe care nu se află niciun turist. 

Stau la un hotel cam prost. L-am ales pentru că era în centru și părea mai răsărit, dar m-am pricopsit cu o cameră budget la etajul 4, unde nici liftul n-ajunge. Mă plictisesc doar mergând pe jos prin hotel. Simt patul cum se zgâlțâie când trece tramvaiul pe lângă urechea stângă a lui Lenin. 

Dimineața am mic-dejun continental, sau bufet suedez cum se mai spune la noi, dar n-am ce-alege. E ultima oară când stau la hotel prin părțile astea. De-aici înainte voi alege guesthouse, sau gostinița – un fel de pensiuni. 

Încerc să mă mișc cât pot de repede și mă iau după Google Maps. Acuma, Google Maps-ul ăsta le știe de obicei, pe toate, dar de data asta mă bagă pe o rută alternativă și nu pe drumul principal. Probabil i s-a părut lui c-ar fi mai scurtă. Și-o fi mai scurtă, doar că-n loc de șoseaua perfectă mă trezesc prin niște sate uitate de lume, pe drum neasfaltat. E prea târziu să mai dau înapoi: înghit praf pentru următorii 60 de km și gata. Numai bine, îmi fac încălzirea pentru ce-o să urmeze. 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro

3 Comments

  1. Vasile says:

    Super bine povestit astept continuarea pina atunci asfalt uscat si drumuri bune

  2. vali says:

    frumos si cu poze, super. Drum bun!

  3. Armena says:

    Aloi-zaamainformatkan found, problem solved, thanks!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.