Noul Triumph Rocket 3: 167 de cai și cuplu de mașină
07/05/2019
REV’IT! Offtrack – Unboxing și primul duș rece
20/05/2019

BMW R1250R – Test. Motocicletă de moșnegi?

Cu bani… ar fi continuarea firească a titlului dacă e să luăm în calcul prețul. Nu e chiar așa, în sensul că roadsterul BMW nu mai e demult o motocicletă de pensionari. Dar rămâne unul dintre cele mai scumpe naked-uri de pe piață. Pleacă de pe la 14.000 de euro, iar cu toate dotările, inclusiv evacuare Akrapovic, ajunge la 18.000 de euro. 

BMW lansa prima motocicletă acum aproape 100 de ani. Se numea R32 și era.. un naked cu motor boxer și cu cardan. Evoluția firească a lucrurilor a dus la apariția altor modele în gamă, bazate pe motorizări diferite – seria K, seria sportivă S, biciclindrul F, monocilindrul G, dar boxerul și cardanul au rămas dintotdeauna caracteristice pentru BMW. 

Iar pe această bază formată din boxer și cardan au fost construite mai multe motociclete, popularitatea roadsterului fiind demult umbrită de versiunea GS. Dar roadsterul cu motor boxer a rămas întotdeauna în gamă. 

Prin anii 2000, pe piață era R1150R – boxer, cardan, telelever. Nu era o motocicletă tocmai sportivă și rafinată dacă ne raportăm la alte naked-uri din acea vreme, în special la nakedurile japoneze, cu motoare cu patru cilindri în linie. Uitându-te la ea, parcă vedeai scris “Am 55 de ani si merg linistit ca sa ma bucur de pensie. Îi las pe ăștia mai tineri să braveze.” Lucrurile nu s-au schimbat foarte tare nici cu prima generație R1200R – în continuare un model greoi. 

Dar când am văzut noul concept roadster, în 2014, știam că BMW a făcut o schimbare majoră: teleleverul a dispărut, noul motor răcit cu lichid oferea mai multă performanță, care, fiind cuplată cu manevrabilitatea boxerului, dădea un rezultat foarte bun. Iar acum, cu o creștere a puterii și a rafinamentului, lucrurile sunt clare. Mai este seria R cu motor boxer o motocicletă de moșnegi? N-am prea zice.

Testul nostru, în materialul video de mai jos. Abonați-vă pe canalul nostru de YouTube pentru mai multe episoade similare. 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.