“Să știi că mulți jurnaliști mi-au zis c-au fost foarte încântați de F750GS. Unora le-a plăcut mai mult decât F850”, îmi povestește Matei (RideX), unul dintre ghizii evenimentului de lansare din Malaga.
Mă pune puțin pe gânduri. În vechea gama F800/F700, cel mic era uitat, undeva, într-un colț, astfel încât puțini știau de existența lui. Chiar și acum, la evenimentul de lansare, tot 850 a fost starul. Dar asta nu m-a oprit să fiu curios.
Cu o culoare ce-ți sare în ochi, cu o șa coborâtă și un preț mai bun, F750 pare o alegere interesantă. Puteți afla primele impresii din testul de mai jos. Filmul poate fi văzut și pe YouTube, unde vă invit să v-abonați pentru mai multe materiale similare.
Bun, iar ca să răspund la întrebarea din titlu, pentru mine tot 850GS e motocicleta superioară. Pentru că are o furcă mai bună, cu cursă mai lungă ce permite ieșiri în off-road și roți cu spițe tubeless. Dar pentru fiecare, motocicleta mai bună poate fi alta. Contează înălțimea, bugetul, preferințele. Suntem tare nerăbdători să-l încercăm în România, eventual într-un comparativ cu Suzuki V-Strom 650 și Kawasaki Versys 650, rivalii din segment.