Vânzările Harley-Davidson continuă să scadă în Q1 2018
27/04/2018
Avem un canal de YouTube. Ce facem cu el
03/05/2018

1 Mai în Thassos: Însemnări de vacanță





De 1 mai am făcut o plimbare cu motorul până-n Thassos. Ca scap de aglomerația de-acasă, să simt mirosul de mare, să-nvârt roata, să mănânc pește și să mă lungesc pe-o plajă semi-pustie. Unele mi-au ieșit. Urmează o serie de însemnări scurte, de vacanță, ușoare ca o excursie de două nopți în Grecia. 

Plec la ora 10.00 de-acasă. Atât de relaxat încât de-abia prin Bulgaria îmi dau seama că n-am luat bani cash după mine. Nu-i nimic, dau cu cardul. Optimismul îmi dispare la prima (și singura) barieră de pe autostrada grecilor. Nu se poate. Primesc o hârtie cu care trebuie să mă întorc în 20 de zile ca să plătesc cei 1,30 euro. Când le spui că vrei să plătești cu cardul, grecii se schimbă la față de zici că i-ai înjurat de mamă. Scot un aparat prăfuit care funcționează când vrea el.

Grecii ăștia sunt nemaipomeniți. Și neclintiți. Tot cu obiceiurile lor, cu muzica lor, cu limba lor păsărească. Cu fericirea lor. Cu trecutul pe roșu, cu scuterele de 50 cmc dotate cu evacuări zgomotoase, cu mersul fără cască.  Mi-amintesc cum, odată, eram într-un restaurant de tiriști dintr-un orășel de la mare. Fix sub semnul care anunța că fumatul este interzis, țigările se sudau una după alta. Intră și doi polițai, tot cu țigara aprinsă. Regulile europene sunt pentru fraieri, grecii sunt liberi. Au marea.

Ajung seara în Thassos. Nouă din 10 oameni sunt români. Toate restaurantele au meniuri în limba română, iar cârnații se lasã leneși în farfurii, ca la Costinești. Prind și-o discuție ca la mine-n Colentina. “Vreau Gyros!” “Ce să faci, fă, cu gyrosul! Mergem acuma să mâncăm”.

A doua zi încerc să fug de ei. Mă urc pe motocicletă, cu casca deschisă și merg încet, prin pădurea de pin. Miroase frumos, simți acel parfum al Greciei – pin și mare, munte și nisip. O combinație de care te îndrăgostești. Văd în dreapta un indicator către “Marble Beach”. Recunosc, nu-s un specialist în Thassos, e a doua oară când ajung. Deci hai să văd cum e. Cobor un drum prăfuit și-ajung la o plajă numită Porto Vathy. Mă opresc, crezând că asta-i Marble Beach. Oricum nu contează. Pare destul de bine. Sar în slip și-n papuci și m-arunc pe un șezlong. Deschid cartea. Ah, cât e de bine. E o carte de Julian Barnes, ușor de citit, despre Dmitri Șostakovici, un compozitor rus aflat într-o permanentă luptă cu “zgomotul timpului” – Puterea – mașinăria de cenzură și propagandă stalinistă din URSS. Și învăț rapid că “zgomotul timpului” există indiferent de sociate și cultură, chiar dacă are forme diferite: apare mașina de Călărași, care oprește fix în mijlocul plajei, iar de pe uși se revarsă patru maimuțe în maiou. Au fost să cumpere bere și înghețată pentru prințese. Și cum marea sună prea anost, muzica începe să răsune. Plec cât ai zice cocalar.

Am noroc 10 km mai târziu. Găsesc o anostă “Golden Beach”, unde șezlongul e așa de aproape de mare că nu se aud alte voci. Și rămân cu lașul, timidul și nehotărâtul Șostakovici, așa cum e portretizat de Julian Barnes. Aici “Zgomotul Timpului” dispare. Se aude doar muzica valurilor și soarele de apus luminează cea mai frumoasă față a Greciei. Simt un miros de fum, venit de undeva din spate și se lasă răcoarea serii de vară. Grecia înseamnă libertate.

În plimbarea pe insulă mă mai întâlnesc cu doi tovarăși motocicliști cu care schimb impresii și strângeri de mâini. Uitându-se cu neîncredere la motocicletă și cu milă la mine, unul dintre ei mă-ntreabă: “ai fost cu asta-n America de Sud? Mare curaj!” Nu prea înțeleg de ce și ridic din umeri, dar aflu că el tocmai a urcat cu motocicleta pe vârful unui munte de pe mijlocul insulei. E frumos, dar eu n-aș putea ajunge acolo cu GS-ul, mă asigură. El pentru asta a venit cu KTM-ul său 950 (sau 990, nu mai țin minte). Mi-a venit în minte remarca unui prieten: întotdeauna posesorii de KTM încearcă să le demonstreze posesorilor de GS că motocicletele lor sunt mai bune. Accept, îngăduitor, adevărul și trecem mai departe, cu strângeri de mână și un călduros “drum bun!”. Nu e vreme de polemici, căci pe mine mă așteaptă un “drum bun” către un barbun la grătar cum rar mi-a fost să mănânc.

A doua zi pierd la limită ferry-boat-ul. Sunt nevoit să-l iau pe cel de ora 11.00. Ajung devreme pe punte și mă așez pe-o bancă metalică, cu fața spre mare. Nu mă bucur mult, că-n fața mea apare un ceva gras, ce aduce a țoapă îmbrăcată în pantaloni de pijama. Probabil ea se crede vreo divă, în papucii ei de păscut curcile pe ulița de la țară. Când nu mai pot răbda, îi atrag atenția. Nici gând să se clintească. Îi transmit, cat pot de elegant ca nu se cuvine și se-ntoarce cu pumnul strâns spre mine, amenințând “că-mi fute una”, cât sunt eu de mare. Ce să răspunzi la așa ceva?

Dar nu pot încheia însemările de mini-vacanță într-o astfel de notă, așadar mă las salvat de mirosul de salcâm, care a înnebunit pe marginea șoselei din Bulgaria. Bulgarul care-a avut ideea să pună salcâmi pe marginea drumului ar trebui să fie răsplătit. Nicicând nu am simțit un parfum mai frumos timp de 400-500 de kilometri.



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.